Unii susțin că toate peșterile ar fi la fel: dacă explorezi una, e ca și cum le-ai fi văzut pe toate, dar aceasta teorie este complet eronată – fiecare peștera pare o casă cu personalitate proprie.
Pesterile Moldovei atrag cu farmecul lor aparte, nu numai speologii fascinati de aceste „incaperi misterioase” din laboratoarele naturii, ci si turisti din lumea intreaga, interesati sa cunoasca mai multe despre galeriile si specificul interior al unor grote devenite deja faimoase.
Am ales cu greu dintre acestea, trei atractii cu adevarat uimitoare, care nu contenesc sa-si incante vizitatorii, prin aspectul lor deosebit, ce dezvaluie o mica parte din frumusetea oarecum salbatica a fenomenelor geologice in urma carora au luat nastere.
Pestera Emil Racovita
Situata la circa 265 de kilometri de Chisinau, Pestera Emil Racovita este alcatuita de fapt, dintr-o veritabila retea de galerii, care formeaza un labirint subteran cu o lungime totala de peste 9 kilometri.
Descoperita in anul 1959, dupa o explozie declansata la cariera de gips din Criva, pestera si-a castigat pe merit faima la nivel mondial, fiind una din cele mai mari formatiuni de acest gen din intreaga lume.
Speologii cei mai iscusiti s-au intrecut sa obtina fotografii detaliate din salile spectaculoase descoperite aici, carora li s-au atribuit de indata, denumiri sugestive, in functie de aspectul lor fabulos.
Asa au aparut pe harta labirintului, nume desprinse parca din lumi de basm, precum „Sala Cenusaresei”, „Sala cu coloane”, „Sala Pinguinului”, dar si reprezentari cartografice ale oglinzilor unor splendide lacuri subterane: „Lacul Imparatului”, „Lacul albastru”, „Lacul dinozaurilor” sau „Lacul Nautilus”, ca sa enumeram doar cateva din cele 20 de astfel de bazine.
Galeriile comunica intre ele prin veritabile „cordoane ombilicale”, care asigura trecerea de la un nivel la altul in subteran, multe din incaperi fiind inca invaluite in mister, din pricina apelor care le inunda in permanenta.
Pestera ascunde insa multe alte secrete, iar unul dintre acestea este legat de faptul ca fiecare sala studiata de specialisti si fiecare galerie subterana, prezinta un soi de „captuseala”, tesuta cu maiestrie de Mama-Natura, din argile deosebit de fine, intr-o gama variata de culori, trecand de la verdele sidefat, la ablastrul-cobalt, rosu-grena, negru sau chiar alb stralucitor.
Pestera Surprizelor
Denumirea acestei grotei te face sa te gandesti cumva la acea nostima „casa a surprizelor”, din balciurile de odinioara, unde oglinzile curbate te transformau intr-un soi de aratare hidoasa, iar de dupa colt, te astepta un crocodil din carton, gata sa-ti inhate barcuta in falcile lui inspaimantatoare.
Pestera Surprizelor abunda insa in alt gen de efecte speciale: ascunsa parca de o mana discreta, intr-un colt de padure aflat la marginea localitatii Criuleni, intrarea nu pare sa prevesteasca cine stie ce spectacol, dar cei ce se aventureaza in profunzimile pesterii, au fara indoiala motive temeinice sa se declare cuceriti.
Sapata de curentii de apa cu mii si mii de ani in urma, galeria ascunsa in adancurile pesterii, se structureaza pe trei niveluri, care gazduiesc incaperi botezate de speologi cu denumiri speciale: „Metroul”, „Cinematograful” sau „Sala Mare” sunt doar cateva din acestea.
Pentru cei ce tin sa se aventureze intr-o misiune de explorare a labirinturilor acestei pesteri, surprizele tin de dificultatea parcurgerii traseului, care impune deseori strecurarea prin fisurile peretilor sau chiar deplasarea in regim de taras-inainte, ca sa nu mai vorbim de agitatia liliecilor, care se simt indreptatiti sa sacaie orice musafir nepoftit.
Pestera Raposatilor
Cel de-al treilea loc al podiumului intr-o competitie a celor mai frumoase pesteri de pe meleagurile noastre, i s-ar cuveni, fara indoiala, Pesterii Raposatilor.
Amatorilor de senzatii tari, ce se asteapta insa sa fie intampinati in cavernele sale de vreo grupare de zombi, vor fi dezamagiti: denumirea acestei grote provine din faptul ca se regaseste undeva, la o adancime considerabila, chiar sub cimitirul satului Rudi.
Oamenii locului banuiesc ca galeriile formate in maruntaielor de calcalcar sarmatian ale stancilor, ar purta pana la bazinul apelor Nistrului, dar speologii nu au reusit sa patrunda prea adanc pe aceste misterioase carari, din pricina ingustimii pe care o prezinta tunelurile, dupa cateva zeci de metri de traseu.
Ca orice pestera care se respecta, si aceasta are o asa-zisa „Sala de primire” si alte sali cu denumiri mai mult sau mai putin pitoresti, precum „Sala crocodilului” de pilda.
Cei ce bat insa drumul pana aici, nu pot rata o vizita la manastirea „Sfanta Treime” din satul Rudi – splendid lacas de pioasa reculege, desprins parca dintr-o cronica medievala, o raita la cetatuia „Farfuria turcului” si o drumetie pe cararile intortocheate si scaldate de apele izvoarelor cristaline ale zonei, in cautare de mure, alune de padure sau fragi rosii si parfumati.
