Break-Dance Rusia, la pompa de benzină: show must go on

videoUnii plătesc sume piperate pentru a viziona un spectacol de dans pe cinste, dar alţii se limitează să se prezinte la o pompă de benzină din Rusia, cu toate şansele să se distreze chiar mai bine.

Cel puţin aşa reiese din filmuleţul prezentat în continuare, unde până şi benzina pare să se reverse în rezervor, pe acelaşi ritm frenetic al muzicii care răsună din difuzoarele baieţilor care conduc maşina din spate.

Inspiraţi şi dotaţi cu aparatura potrivită pentru a surprinde o evoluţie ieşită din comun, baieţii au filmat de-a dreptul electrizaţi, reacţia „benzinarului”.

Pentru un asemenea spectacol, merită fără îndoială, să stai la coadă, ba chiar şi să laşi ceva bacşis, dacă-ţi dă mâna, că tot nu ştii când ţi se mai poate ivi o ocazie de acest gen în viaţă.

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: cât de mult s-o pricepe protagonistul la benzină, nu ştim, dar cu dansul se descurcă mai mult decât onorabil, mai ales în condiţiile în care pare să-i şi placă la nebunie ceea ce face.

Aşadar, băgaţi benzină cu toată încrederea, la pompele din Rusia: show must go on, nu-i aşa?

      Articole recomandate