Bogații din imperiul sărăciei (Blog)

Astăzi am pornit calculatorul și m-a nemulțumit că windows`ului îi ia prea mult timp să se încarce.

Am intrat pe facebook și m-am gândit că dacă securiștii ar vrea să mă găsească – nu le trebuie nimic altceva decât să mă adauge în prieteni, sub un profil fals cu o poza plăcută…ce armă de control ingenioasă.

Ultima dată când mi-am dorit un iphone, m-am liniștit cu gândul că e doar un alt telefon care arată bine și nu știe să facă prea multe.

Când am îmbrăcat primul Nike, m-a dezamăgit faptul că nu mă face mai sportiv și că nu-mi sporește potențialul energetic.

Nu am simțit niciodată nevoia să mă rog pentru America atunci când am mâncat pentru prima dată, de ziua orașului, la McDonalds sau când m-am bucurat de primul calculator pe windows, când am cunoscut oameni interesanți pe facebook, când am încălțat un Nike comod, când am vrut să merg la work and travel…

E ca în relația cu oamenii – atât timp cât le merge bine și nu au probleme, fie nu-i bagi în seamă, fie nu faci altceva decât să le cauți neajunsuri , pentru ca atunci când ajung într-un moment greu, să simți nevoia de a le fi alături.

Cu siguranță ai pe cineva care e bine, sănătos și nu are probleme… sună-l să vezi ce face, trimite-i un sms/mail să-l întrebi de viață, invită-l la o plimbare, cumpără-i flori și înghețată ca să-i MULȚUMEȘTI… Se prea poate ca mâine această persoană să participe la un maraton la care să ajungă primul, dar să nu mai fie câștigător sau pur și simplu…să nu mai fie

multumesc-1

Un articol de Multumesc.me

      Articole recomandate