Unii dintre scriitori sunt cel puțin depresivi, dacă nu bipolari sau schizofrenici și alte forme severe. Mulți dintre noi nu cunosc latura umană a acestor artiști ale căror opere le găseam în biblioteci sau librării.
I-am citit, îi iubim, dar de prea puține ori ne este amintit faptul că erau, de fapt, oameni înainte de a fi orice altceva. Nu le cunoaștem atât de bine sau aproape deloc zbuciumul, trăirile, disperările pe care le resimt mult mai acut decât noi. Au avut fie o copilărie nefericită, zbuciumată, cu părinți decedați prematur, fie au abuzat de droguri, alcool și altele.
Intensitatea obsesiilor lor se va exprima prin diferite boli psihice. Nu e ceva neobișnuit ca un scriitor să se sinucidă în cazul în care suferă de asemenea boli, iar puțini dintre autorii care s-au sinucis, au și lăsat un bilet de adio. Iată unele dintre scrisorile lor.
Ken Kesey a fost un autor american cunoscut cel mai bine pentru volumul său Zbor deasupra unui cuib de cuci. Kesey era un proscris care, ca orice artist marginal, abuza de halucinogene. Se considera un hibrid al generației beatnicilor. Kesey fugise de la poliție când fusese arestat pentru posesie de droguri în 1965 și și-a înscenat sinuciderea, lăsând un bilet de adio înr-un camion pe o stâncă din California. Apoi a fugit în Mexic, pe bancheta din spate a mașinii unui prieten. S-a întors opt luni mai târziu și a fost arestat imediat și trimis la închisoarea San Mateo pentru cinci luni.
Biletul său fals de adio spunea:
“Oceanule, oceanule, o să te înving eu până la urmă.”
Hunter S. Thompson
Hunter S. Thompson a fost un autor și jurnalist american, creatorul jurnalismului Gonzo. Autor al faimoasei Fear and Loathing in Las Vegas, Thompson pleda pentru arme, droguri și violență pentru ca puterea să rămână în mâinile oamenilor de rând.
Thompson a fost găsit în apartamentul său din Colorado cu un glonț tras în cap. În mașina de scris din fața sa fusese găsit un bilet.
Biletul său de adio, intitulat Sezonul de fotbal s-a terminat, spunea:
“Gata cu joaca. Gata cu bombele. Gata cu plimbările. Gata cu distracția. Gata cu înotatul. 67. Asta înseamna 17 ani peste 50. Cu 17 ani mai mult decât mi-aș fi dorit sau aș fi avut nevoie. Plictisitor. Sunt tot timpul un ticălos. Nu sunt amuzant – pentru nimeni. 67. Devii Lacom. Fii matur. Relaxează-te – n-o să doară.“
Virginia Woolf
A fost o scriitoare engleză modernistă, eseistă, editoare și feministă, a cărei mamă a murit subit în 1895. Acest fapt ar putea sta la baza depresiei sale cronice.
Fiind copleșită și de iminența începutului celui de Al Doilea Război Mondial, Woolf și-a umplut un palton cu pietre și s-a dus la râul Ouse, unde s-a aruncat și evident, s-a înecat. Rămășițele cadavrului său nu fuseseră găsite decât după o lună de zile. Soțul ei a îngropat-o în grădina casei lor din Sussex, Anglia.
“Sunt sigură că o să înnebunesc din nou. Simt că n-o să mai pot trece încă o dată printr-o perioadă atât de oribilă. Pentru că de data asta știu că n-o să-mi mai revin. Am început să aud voci și nu pot să mă concentrez. Așa că voi face ceea ce consider că e cel mai bine. Mi-ai dăruit cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Ai fost ceea ce nimeni altcineva n-ar fi putut să fie. Nu cred că doi oameni puteau fi mai fericiți decât noi, până când boala asta m-a lovit. Nu-i mai pot sta împotrivă. Știu că-ți distrug viața așa cum sunt, că doar când nu sunt eu prin preajmă, poți să fii tu însuți. Și știu că de acum încolo o să fii tu însuți. Vezi, nici măcar nu sunt în stare să scriu chestia asta cum trebuie. Nu mai pot nici să citesc. Ce vreau să spun este că ție îți datorez toată fericirea din viața mea. Ai fost întru totul răbdător cu mine și nespus de bun. Vreau să spun asta – și toți o știu. Dacă cineva m-ar fi putut salva, tu ai fi fost acela. M-am lepădat de tot, în afară de bunătatea ta. Nu mai pot să continui să-ți distrug viața. Nu cred că doi oameni au fost vreodată mai fericiți decât am fost noi doi împreună. V.”
Heinrich von Kleist
A fost un autor german de secol XVIII care își trasase niște scopuri foarte precise în viață. Urmând pas cu pas acest plan pe care și-l întocmise, Kleist era fericit și încrezător. Din cauza aceasta, sinuciderea lui e privită cu ironie.
În realitate, părinții săi muriseră când era mic și fusese bântuit de prezența lor în toată viața sa de adult. Aceste viziuni, îmbinate cu ”planul” său de a fi fericit, îl făceau, de fapt, fără ca nimeni să știe, iremediabil de trist.
“Mă duc, căci aici nu-mi mai rămâne nimic de învățat și nimic de aflat.”
Yukio Mishima
Yukio Mishima este pseudonimul lui Kimitake Hiraoka, un faimos scriitor și poet japonez.
Din păcate, însă, este mai cunoscut pentru ritualul sinuciderii sale, seppuku. Pentru că a dat greș în încercarea sa de a da jos guvernul, Mishima a fost obligat, pentru că și-a pierdut onoarea, să se sinucidă.
Seppuku este un ritual japonez de sinucidere prin spintecarea abdomenului cu o sabie pe care trebui s-o învârtă în interiorul stomacului în stânga și-n dreapta. După ce acțiunea s-a încheiat, un asistent îl decapitează pe participantul mort.
O parte a biletului său de sinucidere spunea:
“Cel mai mare vis al meu a fost să schimb societatea. Trăiască împăratul!”
