Arturo Pérez-Reverte cu “Clubul Dumas”, care s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare, Matthew Pearl cu “Umbra lui Poe”, o nuvelă despre moartea lui Edgar Allan Poe, a fost tradusă în peste 40 de ţări şi considerat ca New York times bestseller, sunt două exemple tipice care creează o atmonsferă misterioasă în jurul unei sau altei personalităţi istorice.
Alt tip de thriller este cel al Dianei Setterfield “A treisprezecea poveste” sau “Sfarsitul Domnului Y” de Scarlett Thomas, preferă să introducă o figură literară fictivă sau un om de ştiinţă, apoi alţii apelează la supranatural, bunăoară eroina se poate îndrăgosti de un înger sau demon…
Nu vreau să critic nuvelele de genul ăsta, pentru că îmi plac doar că unele din ele au deja un subiect banal, epuizat…Titlurile menţionate mai sus, poate au un caracter comun, însă sunt diferite ca compoziţie şi stil, ceea ce le face bestsellers! Vreau să zic doar, că epoca renascentistă nu i s-a întâmplat lui J. K. Rowling.
Fie aţi observat, fie nu, un thriller “contemporan” are un element de bază: Alesul…
Alesul este cheia spre rezolvarea misterului (Nu pot să nu mă gândesc la Matrix:)) ). Tipul tocilarului, care ştie toate despre tot şi citeşte “Metafizica” lui Aristotel. Timid, însingurat, fără simţul modei (cu excepţii), în schimb extrem de chipeş. Înzestrat de la Dumnezeu cu un spirit de observaţie, diferit de cel al unui “om obişnuit”, apare de nicăieri, şi îndrăgosteşte în el/ea, mai toate femeile/bărbaţii .
De aici apare un element nou: O apariţie îngrijorătoare!
Orice scriitor care se respectă va avea un element surpriză, apariţia alesului, sau al unui alt personaj care să schimbe mersul acţiunilor şi să ţină cititorul în suspans, un personaj fără trecut sau unul fără teama,poate chiar extraterestru. Steven King într-una din scrierile sale spunea că pentru a crea romanul “Apocalipsa” (The Stand), în cadrul fiecărui capitol introducea personaje noi, acele apariţii îngrijorătoare despre care vorbesc, pentru a ajunge la momentul că nu mai ştia unde trebuie ele să dispară, pierduse firul naraţiunii, pentru ca într-un final să recurgă la explozibil.
Urmează elementul: Documentarea…
Culegere de probe, investigaţii în biblioteci, sau searching on the internet, tipic, dacă nu pentru toate nuvelele, atunci pentru marea majoritate, personajul principal găseşte mai toată informaţia pe internet, sau “Element surpriză”, lipsesc ziarele de care protagonistul are nevoie, cineva a avut grijă să scape de toate dovezile.
Cum în astfel de nuvele să lipsească Dragostea… Nu va avea succes la public, căci lumea e în căutare de relaţii frumoase şi sex în cărţi…Alesul sau are o parteneră, sau ea e victima, iar între ei se leagă acel sentiment superior celorlalte şi se petrece magia. În romanul “Fata cu un dragon tatuat”, am fost nelipsiţi de acest moment, şi sunt sigură că publicul asta şi aştepta.
Deseori putem întîlni elementul rar: Sau acesta este cheia spre rezolvarea misterului sau elementul care a cauzat toate crimele din nuvelă, iar Alesul îl caută sau îl poartă cu el pe tot parcursul investigaţiei. De exemplu: Fie un incunabul “Opera lui Homer”,care datează din 1488, iar aceasta a dispărut dintr-un muzeu, în jurul acestui subiect, se va construi întreaga acţiune.
Un al element surpriză este cel al omului care-ţi pare că-l cunoşti destul de bine, pentru a afla până la sfârşit că el stă în spatele tuturor relelor: Personajul negativ. Mafioţi, dictatori, criminali în serie, nazişti sau răul supranatural care-şi doreşte să supună întregul glob pământesc, sau îşi potoleşte setea de a comite omoruri.
Cheia pentru a rezolva misterul… Alesul e cel care creează deznodământul, astfel următoarele 50 de pagini din carte se vor referi la modul în care Personajul negativ, a stat în spatele acestei afaceri, şi cum Alesul şi-a găsit Dragostea şi Elementul rar…Happy end!
Am scris happy end? Nuu…
Trebuie de menţionat şi rolul poliţiştilor în toată treaba asta…Exact atunci când Personajul negativ, vorbeşte despre felul cum i-a dus de nas, poliţiştii ajung exact la timp să asculte toată tărăşenia asta… Acest element al nuvelei însă, nu este întotdeauna prezent, pentru că pentru unii scriitori Alesul este mai competent decât “organele legii” .
Acum urmează happy end…toată lumea trăieşte până la adânci bătrâneţi, crima a fost deconspirată! Cu toate că mai nou, unii autori recurg la un Sad end, sau un final ambiguu, care să le permită o eventuală continuare în alt volum… The sad end (cel pe care îl prefer eu), de obicei moare protagonistul sau o altă situaţie demenţială, care permite cititorului să facă concluzii potrivite, unde Alesul a greşit… Lumea a obosit de finale fericite, aveau nevoie de o explozie, ca cel în cartea lui John Fowles “Colecţionarul”, unde Alesul îşi omoră Dragostea, pentru că nu era reciprocă, sau “Parfumul: povestea unui criminal” de Patrick Süskind, unde Grenouille este mâncat de oamenii îmbătați de aroma parfumului său.
Toate aceste elemente, separate sau împreună pot fi întâlnite în nuvele, cert e că scriitorul, dacă este unul bun, va crea un subiect inedit, astfel încât lumea nu va mai atrage atenţia la banalităţi, ci la “povestea de fundal”, cum spunea Steven King…