Un autobuz abandonat la fiare vechi, a fost transformat într-o eleganta şi surprinzătoare locuinţă, graţie unui proiect de restructurare mai puţin obişnuit.
După ce a transportat ani în şir mii şi mii de pasageri, până a ajuns să „se retragă”, sleit de vlagă, la cimitirul de maşini, un autobuz al unei companii de transport de călători din Israel, a renăscut din propria-i cenuşă, devenind un prototip de locuinţă modernă, dotată cu toate accesoriile necesare unui trai confortabil.
Este vorba despre isprava a două femei-designer – Tali Shaul si Hagit Morevsk – care au reuşit să dea o nouă întrebuinţare unei veritabile epave pe roţi, ce nu mai avea şanse de a fi repusă în circulaţie.
Pe fondul unei crize imobiliare fără precedent în Israel, formula propusă de cele două originale artiste, mai în glumă, mai în serios, pare să se bucure de mare priză la public.
Autobuzul este mobilat cu tot ceea ce se găseşte de regulă într-o locuinţă modernă, dispunând chiar şi de instalaţie de aer condiţionat, electricitate, boilere şi rezervoare cu apă, pentru consumul casnic.
Dar iată cum arată interiorul acestui „cuibuşor de nebunii”:
Roxana Iorgulescu