Am putea avea aqua park și la Chișinău. Un nou centru de agrement în capitală

parcUn aquapark asemănător celui inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute lângă satul Sociteni, Ialoveni, ar putea fi construit şi la Chişinău. Cel puţin acest lucru şi-l doreşte edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, care a solicitat direcţiilor responsabile să efectueze o evaluare privind construcţia unui aquapark, scrie trm.md

Cel mai bine este când asemenea activităţi se desfăşoară în afara oraşului. Noi trebuie să facem o evaluare pentru a vedea în ce măsură este necesar un aquapark în Chişinău și dacă suntem pregătiți să asigurăm locuri de parcare. În municipiul Chișinău avem mai multe bazine acvatice, care, din păcate, nu sunt valorificate„, a spus Dorin Chirtoacă.

Șeful Întreprinderii Municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi„, Eliferii Haruța, a opinat că cel mai indicat loc pentru construcția unui aquapark în municipiul Chișinău ar fi parcul „La Izvor”.

Este nevoie și de opinia locuitorilor. Dacă evaluarea va arăta că este nevoie de așa ceva, atunci am putea pregăti pentru anul viitor sau peste doi ani, pornind de la locația parcul „La izvor”, dar să vedem și alte locații”, a declarat primarul general, Dorin Chirtoacă.

Primul aquapark din Republica Moldova a fost deschis sâmbătă, 6 iulie, în apropierea satului Sociteni, Ialoveni. Investiția s-a ridicat la circa trei milioane de euro.

      Articole recomandate