Surpările de teren sunt frecvente în regiunile unde activităţile seismice au loc mai des, dar pământul se deschide uneori, chiar şi acolo unde te aştepţi mai puţin, înghiţind avid, tot ceea ce găseşte la suprafaţă.
Fenomenul, rămas fără o explicaţie ştiintifică plauzibilă, a fost botezat de americani „sinkholes” şi continuă sa producă cele mai cumplite coşmaruri, în multe zone ale lumii.
Uneori, pămâtul se scufundă pur şi simplu, fără nici un semnal prealabil, lasând în urmă doar o deschidere, mai mult sau mai puţin circulară, prin care dispar fără urmă, oameni, case, maşini şi tot ceea ce se mai află la surpafaţă în momentul prăbuşirii.
E ca şi cum, un piston invizibil, ar absorbi din profunzimile pământului, cu o forţă inimaginabilă, un eşantion de scoarţă, pentru a-l analiza în laboratoarele din adâncuri.
Deşi teoriile elaborate de oamenii de ştiinţă, cu privire la acest fenomen înspăimântător, nu sunt nici puţine nici superficiale, niciuna dintre acestea, nu reuşeşte să ofere suficiente soluţii sau mijloace, pentru a se putea adopta măsuri de prevedere şi a evita tragediile, în urma cărora continuă să-şi piardă viaţa numeroase persoane.
În SUA, China, Franţa, Austria, Germania, Canada, Guatemala, dar şi în alte colţuri ale lumii, astfel de cratere înfricoşătoare, apar pe neaşteptate, lăsând în urma lor, panică, durere şi o adâncă rană a pamântului, menită parcă, să ne amintească în mod dramatic, de cât suntem de mici şi de neputincioşi în faţa forţelor naturii.
1.Seattle, 11 noiembrie 1957;
2.Florida, 11 mai 1981;
3.Guatemala, 19 iulie 2011;
4.Beijing, 26 aprilie 2011;
5.Saint Saulve, Franţa, 19 iunie 2001;
6.Florida, 13 iulie 1994;
7.Austria, 17 iulie 1998;
8.Guatemala, 31 mai 2010;
9.Guangyuan, China, 28 februarie 2013;
10.Achmalkalden, Germania, 1 noiembrie 2010;
11.Ningxiang, China, 15 iunie 2010.
Roxana Iorgulescu
