O femeie de 88 ani a devenit eroina Chinei, după ce a salvat vieţile a 30 de bebeluşi pe care i-a găsit abandonaţi printre resturile menajere, de-a lungul anilor în care a încercat să-şi câştige existenţa din colectarea gunoiului.
Daily Mail scrie povestea lui Lou Xiaoying, în prezent bătrână şi cu insuficienţă renală, femeia care a strâns peste 30 de copii de pe străzile oraşului Jinhua, din estul provinciei chineze Zhejiang, de-a lungul modestei sale existenţe.
Împreună cu ultimul ei soţ, Li Zin, care a murit în urmă cu 17 ani, femeia a crescut patru dintre copiii găsiţi, iar celorlalţi le-a găsit familii – prieteni şi rude de-ale sale, asigurându-se astfel că abandonaţii vor avea şansa de a trăi o nouă viaţă.
Pe cel mai mic dintre copiii ei, pe băieţelul Zhang Qilin, care are doar şapte ani, Lou l-a găsit într-un tomberon de gunoi. Femeia i-a devenit astfel mamă la 82 de ani.
“Chiar dacă ştiam că îmbătrânesc, nu puteam să îl ignor şi să-l las acolo, să moară în gunoi. Era atât de scump şi de neaujutorat. A trebuit să-l iau acasă cu mine”, a povestit bătrâna.
“Aşa că l-am luat la noi acasă, o locuinţă modestă de la ţară, şi l-am crescut sănătos. Acum este un băieţel voinic, fericit şi sănătos. Copiii mai mari mă ajută să am grijă de Zhang Qilin, care este special pentru întreaga familie. L-am botezat după cuvintele “rar şi preţios” în limba chineză”, a adăugat mama adoptivă a micuţilor abandonaţi.
“Totul a început atunci când am găsit primul copil, o fetiţă – în 1972, când căutam prin gunoaie. Zăcea pe stradă, printre resturi, părăsită. Dacă nu aş fi luat-o de acolo, ar fi murit. Când am văzut-o crescând şi căpătând putere, am simţit atâta fericire încât mi-am dat seama că îmi place foarte mult să am grijă de copii”, a povestit bătrâna despre prima adopţie.
“Dacă avem puterea să căutăm şi să strângem gunoaie, de ce nu am ţine să colectăm un lucru atât de valoros cum este viaţa umană”, a fost dilema care a făcut-o pe Lou să-şi dea seama cât de importantă este grija pentru aceşti copii.
Bătrâna Lou şi-a exprimat punctul de vedere: “Aceşti copii au nevoie de dragoste şi atenţie. Sunt la fel de valoroşi ca orice alţi oameni înzestraţi cu viaţă. Nu pot să înţeleg cum poate cineva să arunce pe stradă un lucru atât de fragil cum este un bebeluş”.
Zhang Caiying este fiica biologică de 49 de ani a bătrânei Lou, singurul copil conceput şi adus pe lume de cea care şi-a dedicat întreaga existenţă copiilor abandonaţi.
Vestea despre generozitatea femeii s-a răspândit în toată China, ţară în care mii de copii sunt abandonaţi pe străzi de părinţii copleşiţi de sărăcie.
Un cunoscut al mamei eroine a explicat că aceasta este un model pentru autorităţi şi pentru toţi cei care stau cu mâinile în sân, fără să facă nimic.
“Ea nu are nici bani, nici influenţă, dar a salvat atâţia copii de la moarte sau de la o soartă mai crudă. Este cunoscută şi respectată în comunitate pentru munca depusă pentru aceşti bebeluşi. A făcut tot ce a putut mai bun. Este un erou local. Dar, din păcate, sunt atâţia copii abandonaţi în toată China, care nu au nicio şansă de supravieţuire”, a adăugat acesta.
Ca printr-o minune, săptămâna trecută un copil cu gâtul tăiat, băgat într-o pungă de plastic, a fost descoperit în viaţă, într-un tomberon din oraşul Anshan, situat în nord-estul provinciei chineze Liaoning.
Nou-născutul, fiind o fetiţă, a devenit victima politicii duse de stat, care le impune părinţilor să se limiteze la un singur copil, ceea ce face ca preferinţa acestora pentru sexul masculin al viitorului copil să fie decisivă.
Cazul a fost semnalat autorităţilor de către un trecător. Acesta s-a dus să arunce gunoiul la tomberon şi a observat o pungă de plastic în care se afla ceea ce părea a fi trupul fără viaţă al unui nou-născut. El a sunat la poliţie şi a spus că fătul este vânăt şi că nu prezintă semne de viaţă, dar la o examinare mai atentă a pungii şi-a dat seama că micuţa se mişcă.
“Copilul respira şi avea puls. Era plină de sânge pe tot corpul din cauza tăieturii de la gât.”, a spus un martor prezent în momentul în care copilaşul a fost ridicat de ambulanţă.
Medicii spun că dacă micuţa ar fi rămas în pungă pentru câteva minute în plus, s-ar fi asfixiat. Culoarea vineţie pe care o avea era dată de lipsa de oxigen. În plus, dacă tăietura de la gât era cu un milimetru mai profundă, copila ar fi murit.
De asemenea, doctorii au mai spus şi că aceasta a fost născută prematur, după o sarcină de 32 – 34 de săptămâni, greutatea acesteia fiind de doar 1,4 kilograme.
Infanticidul îndreptat împotriva feţilor de sex feminin este o problemă care persistă în zonele rurale, unde copiii nu sunt ucişi în mod direct, ci abandonaţi.
Politica de planificarea familială din China a fost impusă începând cu anul 1978, pentru a stopa explozia demografică ce seca ţara de resurse.
Aceasta le impune tinerilor căsătoriţi din mediul urban să se limiteze la un singur copil, iar cei care încalcă regula sunt obligaţi să plătească o amendă. În schimb, cei care respectă restricţia beneficiază de recompense financiare, cum ar fi acordarea unui al 13-lea salariu, în fiecare an, până când copilul împlineşte vârsta de 14 ani.
Cuplurile din zonele rurale, cele formate din persoane singure la părinţi sau cei din rândul minorităţilor etnice sunt excepţii care pot comite abateri de la politica de planificare familială. De asemenea, locuitorii din Macau sau Hong Kong, precum şi cetăţenii de alte naţionalităţi stabiliţi în China nu sunt supuşi regulii.
În anumite zone rurale ale ţării, cuplurile au voie să facă un al doilea copil atunci când primul născut este o fetiţă. Dacă şi al doilea născut este tot de sex feminin, părinţilor li se interzice o nouă sarcină.
Cazurile în care un cuplu are doi bebeluşi de sex masculin sunt extrem de rar întâlnite.
Deşi au fost criticate că încurajează avorturile, autorităţile chineze susţin că au reuşit să prevină naşterea a 400 de milioane de copii şi că la fiecare 120 de băieţi există 100 de fetiţe născute.