Cu toții avem momente când ne dorim să citim o carte, și nu una oarecare. Căutam deseori recomandări, dar nu întotdeauna avem parte de cele mai reușite.
Din acest scop mi-am propus sa fac o recenzie la cartea „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, de Chris Simion.
Citind această carte, am ajuns să fac ceea ce tot amânam, şi anume, să schimb câteva lucruri din viaţa mea care ajunsese deja într-o stare de amorţeală.
„Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o lecție de viață cu mesaje puternice, însă misterioase, ce par enigme pentru cei care citesc fără să pună atât mintea, cât și sufletul. O poveste scrisă cum nu se poate mai frumos și mai atent, o colecție de pagini care vorbește pentru tine atunci când îți e frică să folosești cuvinte mari, un izvor de sfaturi prețioase care îți pot schimba viziunea asupra vieţii.
Conținutul cărții este alcătuit din mail-uri trimise între Floarea-Soarelui și Zmeul Albastru – alte detalii despre identitatea personajelor nu mai sunt divulgate dar ele nici nu mai contează odată ce intri în povestea celor doi. Cuplu atipic -asemenea cărții – trecut prin Iad și doritor de Rai, cu o poveste ce pare să nu se încadreze în limitele spațiale sau temporale. O iubirea pe care o înțelegi greu, dar momentul în care alungi ambiguitatea și reușești să vezi certitudinea, brutalitatea cu care intensitatea sentimentelor îți poate sorbi viața și fura sufletul, te fărâmă. Nu știu ce e mai tragic: realitatea care se zărește uneori în colțul paginilor sau realizarea faptului că frica împiedică de cele mai multe ori recunoașterea unor sentimente atât de intense precum ale personajelor.
Despre dragoste ştim cu toţii că este minunată, dar deopotrivă ea poate fi perzania sinelui sau a persoanelor dragi sufletelor noastre… Această carte despre viaţă şi dragoste, îţi redă curajul de care ai nevoie pentru a lua decizii asupra propriei vieţi…Nu ai cum să nu te atașezi de ea, să nu vezi o parte din viața ta imprimată în filele ei ce par a fi călauze spre cunoașterea sinelui.
Vreau să va împărtășesc și vouă câteva urme de creion:
„Este atât de frumos ceea ce trăim, încât nici nu îndrăznesc să vorbesc prea tare despre asta, să nu sperii frumusețea. Frumusețea care mă îmbată. Din cauza ei uit cine sunt. Știu doar că te-am găsit și că nu aș vrea să te pierd niciodată. Tot ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Să fim doar treji, să primim.”
„La început totul este frumos. Suntem îndrăgostiți pentru că nu ne cunoaștem. Dacă am ști ce urmează după aceea, am trage cât mai mult de îndrăgosteala asta și nu ne-ar mai interesa deloc să punem întrebări și să așteptăm răspunsuri, am alerga beți, îmbătați de noi înșine fără nevoia de luciditate și adevăr. Noi vrem însă cu orice preț să terminăm cât mai repede cu misterul, crezând că după aceea, în baia de lapte care urmează, descoperim eternitatea. Și când colo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârșitul. Căci oamenii nu au curajul să se arate goi. Le este rușine. De aceea mint. Își ascund cicatricele, rănile, slăbiciunile, defectele, părțile vulnerabile care dor la o adiere de vânt.”
“Vreau sa trăiesc cu tine tot. Să mă satur de tine, să te vărs și apoi să o luăm de la capat.”
„Suntem tare caraghioși când ne certăm. Semănăm cu doi cocoși. Și nici măcar nu ne certăm pe ceva serios. Întotdeauna ne certăm de frică. De frica de a nu ne pierde. Să nu crezi niciodată ce îți spun. Să crezi doar ceea ce simți. Nu întotdeauna vorbele conțin adevăr.”
„Cu mine ești ca și cum ai fi cu tine. Știi că nu te judec, nici măcar atunci când nu te înțeleg. Știi că îți dau sfaturi, fără să te constrâng.”
„Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să-l pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine.”
„Din nimic, nepregătit, printre altele, a țâșnit primul te iubesc. Sinonim în mintea ei de atunci cu ai grijă de mine.”
„Nimeni, în afara ta, nu te cunoaște mai bine. Nimeni nu are de unde să știe ce te doare și ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Și totuși, nu poate să știe dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.”
„Ne-am îndrăgostit, ne-am alergat, ne-am înșelat, ne-am jupuit, ne-am amestecat, ne-am jurat, ne-am îngenuncheat, ne-am zburat, ne-am trăit și așa o să facem până la ultima suflare, din nou și din nou.”
„Dacă nu vrei să sufoci iubirea, las-o să zboare fără să îi dai direcția. Cu cât vei încerca mai mult să conduci omul ca pe un aeroplan, cu atât te abați mai mult de la zborul liber. Zborul înalt nu se cere, se simte. Și niciodată nu o să poți să zbori pe un culoar diferit de sufletul tău pereche. Oricât de rătăcit ești, la un moment dat ajungi la forma desăvârșită, la contopire.”
„Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiește și peste mine, și peste ceea ce te-aș ruga eu. Dacă vrei să te oprești, o să faci tot pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare.”
„Lasă lucrurile să se îmtâmple. Nu le închide în promisiuni.”
“Toți avem parte de o lecție de viață. Eu vreau să cred că, din toată mizeria asta, o să îmi găsesc din nou mătura și o să pot din nou să zbor și să fiu liberă.”
„Sunt momente în care nu mai știu să cad în genunchi, nu mai știu să-i vorbesc lui Dumnezeu.”
„Nu suntem niciodată pregătiți pentru confruntarea cu imprevizibilul. Ne batem mereu cu pumnii în piept cât de curajoși și cât de talentați suntem în situațiile serioase pe care ni le oferă destinul și, când ne vine ceasul să ne confruntăm pe bune cu realitatea, facem pe noi de frică.”
„Dacă am putea să fim atât de puternici încât să rămânem mereu cei mai importanți.”
„Îmi vine să înnebunesc că nu pot să plec să te văd și sunt nevoit să stau aici. Ce-mi pasă mie de problemele astea, când mie îmi este groază să fiu departe de tine, să nu te pot vedea acum și în fiecare clipă.”
„Adevărul este forma prin care lași să fii cunoscut așa cum ești. Adevărul este un risc, dar în preajmă îl ai permanent pe Dumnezeu.”
„Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum.”
„Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit.”
„Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”
„Suntem noi doi, pur și simplu, unicii în Universul asta infinit.”
„E important să știi să taci, să taci și să vorbești tăcând.”
„Când aveam trei ani, am întrebat-o pe mama de ce nu poate inima mea să bată o singură dată. Și mama mi-a răspuns: dacă ar bătea o singură dată, n-ar mai exista golurile dintre bătăi. Și de ce aș avea nevoie de golurile acestea, am întrebat-o apoi. Și ea mi-a răspuns: pentru ca într-o zi, cineva să vină și să le umple.”
„Și repet. Uităm că suntem niște particule de praf aruncate prin Univers și că drumul spre frumos tot în groapă sfârșește. În tot acest mister care se numește viață, avem o singură certitudine: sufletul. Este singurul pe care merită să te bazezi.”
„Oricât de puternici am fi, iubirea ne copleștește atunci când se prăbușește în noi. Căci niciodată un om care iubește nu va fi în stare să explodeze în exterior. Răul este al lui, al sufletului și se întâmplă în tăcere. Suferința din iubire nu se imparte.”
„Vreau să iubesc tot ceea ce știu că ești și tot ceea ce urmează să aflu.”
„Daca unul se duce mai în larg şi nu ştie să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”
„Castelul de nisip, adăpostul provizoriu… până la primul val mai mare care vine și distruge totul. Și apoi o iei de la capăt sperând de fiecare dată ca va fi ultima dată.”
“De fiecare dată vrem altceva și mereu tot ce nu ne aparține.”
Mă voi opri aici pentru că vreau să descoperiți singuri comoara de învățături a acestei cărți.
P.S : „Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria asta nu are sfârșit.”
