De când imaginile generate pe calculator au dovedit că numai imaginaţia este limita genului fantasy, tot mai multe producţii inspirate din poveşti, basme sau romane au început să-şi facă apariţia pe marile ecrane.
Noile tehnologii au revoluționat industria cinematografică, oferind-ui un șir de posibilități noi. Acestea devenind tot mai îndrăgite în rândul adevăraților împătimiți al producțiilor cinematografice de acest gen. În cinstea lor, am ales opt filme fantasy aşteptate anul acesta pe marile ecrane:
Noah (2014)
E o lume lipsită de speranţă. Ploile nu mai udă ţărâna cotropită de atâtea ori de hoarde barbare, iar aceasta nu mai rodeşte. Înconjurat de cruzime şi abuzuri, Noe este un om de ispravă. Luptător experimentat, mag şi vindecător, nu îşi doreşte decât să trăiască în pace alături de familia sa. Cu toate acestea, în fiecare noapte în visele sale apare un potop fără de sfârşit.
300: Rise of an Empire (2014)
După colosala confruntare de la Termopile, lacomul rege Xerxes continuă în forţă consolidarea puterii imperiului persan, urmărind nemilos expansiunea teritoriului său şi dezvoltarea unei armate invincibile.
Cu o flotă impresionantă condusă de răzbunătoarea Artemesia, Xerxes îşi concentrează toată puterea pentru a-l opri pe generalul Themistokles care doreşte să unifice toate teritoriile greceşti. Un film plin de acțiune și situații neprevăzute
Transformers: Age of Extinction (2014)
Rasa umană încearcă să se refacă după evenimentele din Transformers: Dark of the Moon, iar Autoboţii şi Decepticonii au dispărut cu toţii de pe faţa Pământului. Însă un grup de ingenioşi şi puternici oameni de afaceri şi cercetători, convinşi că este cazul să învăţăm ceva din dramaticele incursiuni pe meleagurile noastre ale Transformerilor, forţează limitele tehnologiei peste ceea ce poate fi controlat – asta în vreme ce Pământul devine centrul de interes al unei străvechi şi puternice ameninţări a Transformerilor.
Captain America: The Winter Soldier (2014)
După evenimentele din The Avengers, Steve Rogers (Chris Evans) trăieşte în Washington, încercând să-şi afle locul în lumea modernă după ce a petrecut decenii îngheţat în veşnicele zăpezi ale Arcticii. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezeşte implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. Alături de Văduva Neagră (Scarlett Johansson), eroul încearcă să dezlege iţele până când nu este prea târziu, iar asta îl va arunca împotriva unui redutabil şi în acelaşi timp familiar adversar, Războinicul iernii.
Hercules (2014)
Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi şi folosindu-se de reputaţia sa legendară pentru a-şi intimida duşmanii. Dar când mărinimosul conducător al Traciei şi fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic şi înspăimântător comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de face ca binele să triumfe şi dreptatea să iasă la iveală… el trebuie să redevină eroul de altădată… trebuie să se ridice la nivelul propriei legende… trebuie să fie Hercule.
Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)
Donatello, Rafael, Leonardo şi Michelangelo de-abia aşteaptă să ne arate pe marele ecran extraordinarele lor abilităţi la a mânui arme cât mai diverse. Filmul produs de Michael Bay ia povestea de la început: patru ţestoase intră în contact cu o substanţă radioactivă, ceea ce le conferă inteligenţă umană, dimensiuni umanoide, dar şi puteri extraordinare. Împreună cu prietena lor April O’Neill, cei patru prieteni vor avea de înfruntat unul dintre cei mai redutabili antagonişti din universul popularizat de seria de benzi desenate şi de serialul animat.
Godzilla (2014)
„Godzilla va readuce celebrul personaj la esenţa sa epică prin intermediul unei pelicule de acţiune întunecate, pertinente”, se menţionează în comunicatul de presă al studiourilor implicate în producţia remake-ului.
I, Frankenstein (2014)
Acţiunea filmului este plasată într-un prezent distpoic, unde gargui răzbunători şi demoni feroce se dezlănţuie într-o bătălie finală pentru putere. Creaţie a lui Victor Frankenstein, Adam se trezeşte prins în mijlocul confruntării celor două rase şi ajunge astfel să descopere un secret despre el însuşi ce ar putea schimba soarta luptei, dar şi destinul său, pentru totdeauna.
Vezi și:
Top 10 filme de groaza pe care trebuie sa le vezi – cele mai tari filme horror
Top 10 filme de comedie pe care trebuie să le vezi
Top 10: Cele mai bune filme de acțiune
Recenzii oferite de: cinemagia.ro







