10 din cele mai reuşite adaptări cinematografice ale unor romane celebre

Mulţi oameni socotesc că oricât de reuşită ar fi o ecranizare cinematografică după un roman celebru, cartea rămâne net superioară din punct de vedere al satisfacţiei obţinute după lectură.

Alţii preferă însă, de departe, filmul: e mai uşor de urmărit evenimentele, iar personajele par să acţioneze cu o coerenţă majoră, fixându-ne pe retină culori, trăsături şi forme mult mai bine conturate, pe care filele cărţii nu le ampretează atât de bine, precum marele ecran.

Iată însă, în cele ce urmează, o colecţie alcătuită din zece ecranizări după romane celebre, care au reuşit să cucerească fără drept de apel, publicul de pe toate meridianele lumii, după cum ne asigură Surfingbird.ru.

1.Pe aripile vântului

F1

Bazată pe unul din cele mai îndrăgite romane ale tuturor timpurilor, scris de Margaret Mitchell, ecranizarea cinematografică s-a bucurat şi încă se mai bucură de un succes impresionant, având în vedere că premiera a avut loc în Statele Unite, în anul 1939, sub bagheta regizorală a lui Victor Fleming.

2.Shining

??????????

Filmul a fost inspirat din volumul cu acelaşi nume, semnat de celebrul autor Stephen King; a văzut lumina ecranului în 1980, în regia lui Stanley Kubrick şi are drept protagonist un Jack Nicholson cu adevărat sclipitor, într-unul din rolurile sale cele mai reuşite.

3.Zbor deasupra unui cuib de cuci

FFF

Romanul după care a fost realizată ecranizarea cinematografică, este semnat de Ken Kesey – filmul, regizat de Milos Forman, a fost premiat cu Oscar la cinci din cele mai prestigioase categorii şi se înscrie în ceea ce am putea denumi „artileria grea” a tuturor pasionaţilor de cinematografie.

4.Girl, Interrupted

F4

Un film inspirat din romanul autoarei Suzanne Casey, apărut pe marile ecrane în anul 1999, în regia lui James Mengold, aducând în prim-plan, două din cele mai îndrăgite artiste contemporane: Angelina Jolie şi Winona Ryder.

5.Rosemary’s Baby

F5

Romanul cu acelaşi titlu, semnat de Ira Levin, se află la baza ecranizării filmului lansat în 1968, în regia lui Roman Polanski. Filmul se află pe locul 9 în lista celor mai vizionate 100 de filme de acţiune americane, potrivit statisticilor AFI.

6.The Cider House Rules

F6

Bazat pe romanul lui John Irving, filmul poartă semnătura regizorului Lasse Hallström şi a fost lansat în anul 1999, cucerind două Oscaruri, din care unul pentru cea mai bună ecranizare a anului.

7.Painted Veil

F7

Un film de o delicateţe aparte, realizat după romanul lui Somerset Maugham, în anul 2006, sub bagheta regizorală a lui John Curran, cu o puternică amprentă melodramatică, ce declanşează cu uşurinţă, o mare de lacrimi, în rândurile publicului spectator.

8.Fight Club

F8

Un roman care se bucură de o imensă popularitate, atât graţie modului explicit în care zugrăveşte violenţa în sine, cât şi ecranizării realizate sub bagheta regizorală a lui David Fincher, în 1999, avându-i drept protagonişti pe Edward Norton, Brad Pitt, Helena Bonham Carter şi Jared Leto – un veritabil carè de aşi hollywoodian.

9.Il Padrino

F9

Aproape că nu mai are nevoie de cuvinte pentru a fi descris: mii de pasionaţi ai genului, din lumea întreagă, cunosc pe dinafară replici din acest film, uitând că datorăm de fapt, această capodoperă cinematografică, romanului semnat de Mario Puzo.

10.The Reader

F

Inspirat din romanul scriitorului german Bernhard Schlink, filmul a apărut pe marile ecrane în 2008, în regia lui Stephen Daldry, graţie căruia, Kate Winslet a cucerit premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină a unui rol principal, în 2009.

Ca o curiozitate, toate titlurile cărţilor pe care protagonistul i le citeşte tinerei Hanna, sunt în limba engleză şi nu în germană, asemenea tuturor scrisorilor schimbate de cei doi – o exigenţă impusă de producătorii filmului, pentru obţinerea unei „armonii şi muzicalităţi lingvistice speciale” în cadrul filmului.

Lista ar putea continua însă cu multe alte titluri de ecranizări celebre, dar aceste zece repere sunt, fără îndoială, printre cele mai îndrăgite de publicul cinefil de pretutindeni – un motiv întemeiat pentru a le hrăni pasiunea pentru marele ecran şi surprizele sale deosebite.

      Articole recomandate