Zece locuri de pe Terra, care par desprinse din scenarii SF (Foto)

1

Planeta noastră nu conteneşte să ofere noi şi noi motive de a amuţi în faţa frumuseţilor şi inexplicabilelor fenomene pe care le plămădeşte în laboratoarele sale secrete.

Printre acestea se numară şi cele zece locuri, situate în diferite colţuri ale lumii, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează, cu speranţa că vă vor încânta privirea cu aspectul lor desprins parcă din adevarate scenarii SF.

Este vorba despre o colecţie de cadre oferite de Giornalettismo, într-un material care încearcă să dezvăluie câte ceva din marile mistere ale acestor tărâmuri incredibile, pe care puţini dintre noi au ocazia să le exploreze de-a lungul vieţii.

Graţie universului web însă, ne putem bucura măcar de posibilitatea de a le admira în astfel de galerii foto, menite să aducă în prim-plan miracolele pe care natura le înfăptuieşte de-a lungul timpului pe Terra.

Observând aceste capodopere fără seamăn, nu ne mai rămâne decât să realizăm cât de mici şi de trecători suntem prin acest spaţiu impunător, în care echilibrul de forţe depăşeşte înţelegerea noastră, iar regulile jocului sunt mult mai sofisticate şi mai complexe decât ne-am putea imagina vreodată.

1.”Planşeta Artistului” – acumulare de ape termale, situată în zona vulcanică Taupo, din Noua Zeelandă – privind acest cadru surprins de la înălţime, e uşor de imaginat de unde îşi trage numele;

2.”Poarta Infernului” – un foc de nestăvilit al adâncurilor, provocat însă de un grup de oameni de ştiinţă, care au încercat să distrugă pe această cale, gazele toxice prezente într-un crater din deşertul Karakum, Turkmenistan;

3.”Terasele chinezeşti din calcit” – formaţiuni spectaculoase, care se regăsesc în Huanglong, China, formate graţie depozitelor de calcit purtate de ape de-a lungul timpului;

4.”Abisul Albastru” – „The Blue Hole” – un enorm puţ natural, de un albastru aproape nepământean, situat în Belize, care a fost inclus, încă din anul 1997, pe lista patrimoniului umanităţii;

5.”Râul Curcubeu” – sau „Cano Cristales”, este una din cele mai uimitoare revărsări de ape, aflata în Columbia, care împrumută cinci culori spectaculoase, în perioada din an când algele acestui ecosistem, îşi impun propria componentă cromatică;

6.”Marea Salină Boliviană” – cea mai vastă exploatare de sare din lume (Salar de Uyuni), situată la 3.650 de metri deasupra nivelului mării, în Bolivia – un desert de sare, cu o suprafaţă de 12 mii de kilometri pătraţi şi o profunzime de 120 de metri;

7.”Valea Lunii” – cel mai luminos punct vizibil pe suprafaţa Terrei, potrivit specialiştilor de la NASA, situat în Brazilia – se datorează reflexiilor luminii în oglinda nenumaratelor cristale de cuarţ prezente în această zonă;

8.”Marea Piramidă Subacvatică” – una din numeroasele structuri antice aparţinând ruinelor unui oraş scufundat în largul apleor Yonaguni Jima, din Japonia, în urma unui puternic seism care a avut loc cu circa 2.000 de ani în urmă;

9.”Pădurea de Piatră” – formată în regiunea chineză Yunnan, graţie eroziunii apelor ploilor, care au „cioplit” stâncile carstice, dându-le forme monolitice ciudate, asemenea unor piloni înalţi şi colţuroşi, ajungând pâna la 30 de metri;

OkjA

foto: anony.ws

10.”Pietrele Umblătoare” – poate cel mai straniu fenomen natural de pe Terra, care constă în deplasarea unor roci de sute de kilograme, în direcţii diferite şi pe distanţe diferite, pe fundul Văii Morţii din California, fără vreo explicaţie stiinţifică valabilă, lăsând în urma lor, amprenta unor misterioase dâre, în noroiul uscat pe care „se plimbă”.

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate