Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în ştiinţele exacte. În total, cel puţin zece domenii vor scăpa cu siguranţă de fenomenul global al automatizării.

Protecţia mediului: Slujbele “verzi” vor acţiona în următorii ani în două direcţii: să reducă impactul negativ al omului asupra mediului înconjurător şi să spele imaginea marilor poluatori prin adoptarea tehnologiilor prietenoase cu natura.

Energie regenerabilă: Combustibilii alternativi – soare, vânt, hidrogen – vor prelua mare parte dintre angajaţii industriei de gaz şi petrol. Energia nucleară va creşte în importanţă, deşi în prezent este un subiect extrem de delicat ca urmare a tragediei din Japonia de anul trecut.

Manufactură avansată: Statele vor identifica sectoare de nişă unde sunt necesari lucrători înalt calificaţi. Inginerii cu competenţe în mecanică sau specialiştii în industria metaliferă vor fi tot mai căutaţi.

Realitate virtuală: Arhitecţii digitali care să proiecteze clădriri virtuale pentru a promova produsele şi serviciile unor companii sau designeri capabili să proiecteze identitatea virtuală a fiecăruia dintre noi sunt doar două din slujbele axate pe noua realitate a milenului al treilea.

Robotică şi inteligenţă artificială: Folosind motoarele de căutare, inteligenţa artificială va determina precis răspunsul la întrebarea ce ne dorim, chiar înainte de a o adresa. Roboţii vor fi tot mai prezenţi în fabrici, însă nici chirurgii nu vor fi feriţi de precizia cu care maşinile operează. Cei care se ocupă de crearea şi întreţinerea roboţilor au de câştigat.

Business: Antreprenorii locali sau chiar consultanţii vor fi tot mai căutaţi în viitorul apropiat. Cei mai mulţi au expertiză pe piaţa în care activează, iar sfaturile sau businessurile lor pot fi de real folos celor care vor să se extindă.

Nanotehnologie: Geneticienii şi biologii nu îşi vor pierde slujbele în viitor. Ba chiar vor fi la mare căutare, dacă privim înspre principalele obiective ale statelor: creşterea speranţei de viaţă, reducerea numărului de boli letale, înlăturarea sărăciei.

Asistenţă socială: Populaţia îmbătrânită va crea noi nişe în viitori: îngrijitorii la domiciliu şi specialiştii în asistenţă socială. Tendinţa la nivel european este de creştere a mediei de vârstă, pe fondul reducerii natalităţii.

Educaţie: Şcolile, universităţile vor continua să educe tot mai mulţi oameni, iar pe seama nevoii de instruire în creştere, personalul va spori.

Alimentaţie: Cei şapte miliarde de locuitori ai planetei au nevoie, mai mult ca niciodată, de hrană. Fermierii şi angajaţii care vă fac personal cumpăraturile sunt doar două din slujbele tot mai răspândite ale secolului al XXI-lea.