Vulcan artificial în atmosferă

Oamenii de stiinta pregatesc un experiment ce suna mai degraba SF, dar are un scop foarte real. Un „vulcan artificial” de dimensiunea stadionului Wembley, suspendat la 20 de kilometri deasupra Pamantului, legat de sol cu un furtun urias, va pompa sute de tone de particule chimice minuscule in atmosfera pentru a reflecta lumina soarelui si a răci planeta.

Oamenii de stiinta britanici vor anunta oficial, in septembrie, primul test major de „geo-inginerie”, crearea unui vulcan artificial care sa raceasca planeta, scrie Guardian.

Inainte ca un sistem de dimensiuni impresionante sa fie lansat, cercetatorii vor testa teoria lor cu un balon-test, legat de pamant cu un furtun.

Se spera ca vulcanul artificial sa imite efectul de racire pe care il au vulcanii reali, cand injecteaza particule in stratosfera care reflecta o parte din energia solara inapoi in spatiu. In acest fel, lumina soarelui nu mai ajunge pe pamant, si se inregistreaza o racire, care ar trebui sa contracareze efectele incalzirii globale.

„Vor testa doar apa pura, in cantitate suficienta pentru a testa sistemul. Va fi nevoie de mai multe studii” inainte ca un sistem de mari proportii sa fie desfasurat la scara planetara, a detaliat principalul investitor, Matthew Watson, fost consilier stiintific al guvernului britanic.

      Articole recomandate