Multe persone și-au făcut o deprindere din a vorbi singure, fără să-și bată capul cu asta, dar pentru cei ce tind să se îngrijoreze cînd se întreaba cu voce tare unde și-au pus cheile, iată o explicație menită să-i liniștească.
Într-un studiu publicat de revista de specialitate Quarterly Journal of Experimental Psychology Society, ne sunt relatate pe îndelete, motivele pentru care obiceiul de a vorbi singuri, nu reprezintă neapărat o dovada că ne pierdem mințile, ba dimpotrivă.
În opinia specialiștilor, este vorba despre un simplu stimul cognitiv – un instrument eficient, grație căruia beneficiem de importante indicații, emise la nivel cerebral, menite să identifice soluția la o anumită problemă de moment.
Psihologii Gary Lupyan, de la Universitatea din Wisconsin și Daniel Swingley, de la Universitatea din Pennsylvania, au elaborat un amplu studiu, care releva mecanismele complexe ale unor funcții cognitive, stimulate prin exprimarea, cu voce tare, a propriilor nedumeriri.
„Repetînd denumirea unui obiect pe care nu reușește să-l găsească, omul își stimulează creierul în eforturile sale de a se concentra asupra căutarii eficiente”, susțin cei doi specialiști.
În consecință, reușim să găsim mai rapid obiectul căutat, dacă-i pronunțăm denumirea cu voce tare, mai cu seamă atunci cînd se asociază direct obiectivul urmărit cu numele obiectului în cauză.
Specialiștii sugerează așadar, că a sosit timpul să reconsiderăm potențialul limbajului verbal, extinzînd beneficiile sale și în plan psihologic: vorbirea nu reprezintă doar un canal de comunicare cu semenii noștri, ci și un mod eficient de influențare a propiilor procese cognitive.
„Vorbind cu noi înșine, reușim, spre exemplu, să continuăm să alergăm, în timp ce ne simțim obosiți de jogging, sau ne oprim din mîncat, cînd încă am avea poftă de o altă felie de tort”, explica cei doi psihologi.
Pentru a demonstra că suntem pe aceeași lungime de undă, am putea adăuga, în final, un citat din Cesare Pavese, care susținea, pe bună dreptate, la rîndul său, ca și „scrisul este foarte stimulant, pentru că reunește două plăceri: cea de a vorbi cu ține însuți, cu cea de a te adresa unei mulțimi”.
Roxana Iorgulescu
