În plin sezon rece, când răceala afectează o mulțime de persoane, specialiștii ne recomandă consumul unei licori, pe cât de îmbietoare, pe atât de binefăcătoare: vinul fiert, cu scorțișoară.
Cu totii cunoastem aceasta reteta, numai buna de incalzit madularele, cand afara se asterne zapada, dar nu toata lumea stie, ca o cana de vin rosu fiert, aromat cu un praf de scortisoara si usor indulcit cu zahar, constituie un remediu pretios, in cazul in care suntem raciti.
Inca din vechime, traditiile moldovenesti, cuprindeau, pe timp de iarna, organizarea serilor de claca, la gura sobei, gazda oferind vin fiert si miez de nuca, dat la cuptor.
Scortisoara constituie un element exotic, imprumutat din Sri Lanka si sudul Indiei, ca un plus de savoare la reteta, gratie aromei deosebite si efectelor sale benefice ca antiinflamator.
Desi o cana din aceasta licoare fierbinte se poate demonstra un aliat puternic al organismului in cazul unor usoare anemii, epuizari fizice sau slabire a sistemului imunitar, consumatorilor li se recomanda cantitati moderate.
Gustul aromat induce adesea in eroare – licoarea poate deveni periculos de ametitoare in cazul in care se exagereaza cu canitele, facand mai mult rau decat bine.
Roxana Iorgulescu
