Video: Sute de francezi au sărit în apărarea unui tânăr din Republica Moldova

Circa 200 de francezi au protestat la prefectura din Hauts-de-Seine joi, 19 ianuarie, pentru a cere legalizarea șederii unui elev originar din Republica Moldova şi a mamei sale, care primiseră înștiințarea să părăsească teritoriul statului francez, scrie Stirilocale.md.

Printre protestatari au fost elevi şi profesori de la liceul „Joliot-Curie” din Nanterre, unde Vadim Usan, de 20 ani, originar din Republica Moldova, îşi face studiile şi are rezultate remarcabile. Protestatarilor li s-au alăturat şi reprezentanți ai autorităților locale.

„Vadim este un elev excelent și un băiat extrem de politicos. Când a ajuns în Franţa, acum patru ani, nu vorbea nici un cuvânt în franceză. A învăţat însă repede şi iată că a devenit unul dintre noi”, a declarat Céline Agoros, profesoara lui de matematică.

Vadim mai are doar câteva luni până la examenele de bacalaureat și are o reușită foarte bună. Dacă mama lui este obligată să plece, acest lucru înseamnă că el trebuie să o urmeze. Această decizie nu este corectă. Prin urmare, noi cerem legalizarea șederii celor doi”, a declarat Zacharia Ben Amar, un funcționar francez, responsabil de învăţământul primar şi gimnazial.

Mama lui Vadim, în vârstă de 42 de ani, a primit o înștiințare că trebuie să părăsească până sâmbătă, 21 ianuarie, teritoriul francez. Tatăl băiatului este bolnav și deține un permis de şedere temporară.

În urma protestului, primarul din Nanterre le-a cerut autorităților să rezolve acest caz în folosul cetăţenilor din Republica Moldova şi e posibil ca mamei lui Vadim să-i fie legalizată şederea.

      Articole recomandate