Video: Britanicii au început să proiecteze autostrăzi aeriene. Vezi ce vehicule vor circula pe ele

Daily Mail scrie că experţii spaţiali britanici au început deja să proiecteze „autostrăzi” aeriene. Ei spun că tehnologia este suficient de avansată pentru a permite construirea vehiculelor care să circule atât pe sol, cât şi în aer.

Inginerii spaţiali spun că, în aproximativ 20-30 de ani, majoritatea oamenilor vor putea să ajungă la serviciu pe calea aerului, înjumătăţind timpul pe care îl fac acum.

Daily Mail scrie că experţii stabilesc traseele autostrăzii, pentru a evita coliziunile între miile de maşini spaţiale care s-ar putea afla în acelaşi timp în aer.

Noul mijloc de transport ar rezolva problema ambuteiajelor din Marea Britanie, care paralizează foarte des traficul şi dă bătăi de cap şoferilor, scrie Daily Mail.

Sursa publică şi un clip video cu un vehicul spaţial numit PAL-V (Personal Air and Land Vehicle), echipat cu trei roţi şi o elice, aflat deocamdată în teste. Pe şosea, PAL-V se conduce ca o maşină, atingând 96 de km/h în 8 secunde, iar viteza maximă, atât pe sol, cât şi în aer, este de 180 km/h. Deocamdată, PAL-V are un preţ exorbitant, de 182.300 de euro.

Daily Mail scrie că noile vehicule ar urma să zboare la o altitudine de 300-450 de metri, evitând aeroporturile mari din Marea Britanie.

      Articole recomandate