Un pompier american a filmat incendiile la care a intervenit în 2012 pentru a arăta oamenilor ce înseamnă să te lupţi cu focul. Filmul a devenit în scurt timp viral, adunând până acum aproape un milion de afişări pe YouTube.
Scott Zeigler a realizat înregistrarea cu ajutorul unei camere montate pe casca de protecţie. El a surprins toate intervenţiile importante – unele şocante – avute în 2012.
Apoi, a a comprimat imaginile într-un film de 8 minute, pe care l-a postat pe YouTube în ultima zi a anului, alături de o explicaţie: „Prin acest videoclip vreau să arăt oamenilor ce înseamnă să te lupţi cu focul şi ce fac pompierii din întreaga ţară în fiecare zi”.