Vezi cum arată primul aeroport spaţial din lume construit în scop comercial

Reprezentanţii companiei Virgin Galactic, condusă de magnatul Richard Branson care avea, în luna martie 2012, o avere estimată la suma de 4,2 miliarde de dolari, susţin că vor lansa primul zbor în spaţiu destinat turiştilor anul viitor prin intermediul navetei numite Spaceschip Two, informeazăBusiness Insider.

Cel mai probabil, după lansarea navetei Spaceship Two şi celelalte zboruri destinate turiştilor vor avea ca punct de plecare noul aeroport spaţial al Statelor Unite ale Americii, numit Spaceport America.

Spaceport America se află în statul american New Mexico şi este „primul aeroport spaţial construit în scop comercial”.

Aeroportul spaţial a fost deschis oficial în anul 2010, dar zonele destinate publicului vor fi finalizate abia în 2013. Terminalul şi hangarul, ambele proiectate de către firma de arhitectură britanică Foster&Partners, au un design modern şi deţin aparatură de înaltă tehnologie, care nu afectează mediul înconjurător.

Valoarea totală a proiectului s-a ridicat până la suma de 209 milioane de dolari. Până în luna august a acestui an, de la aeroportul spaţial din New Mexico au fost lansate cu succes 12 rachete suborbitale.

      Articole recomandate