Un puşti de 12 ani a cheltuit 5.000 de dolari pentru prostituate. Vezi cum a reuşit isprava (Video)

Un băiat în vârstă de 12 ani din Rusia a furat bani ca să meargă să se destrăbăleze cu amicii la prostituate.

Potrivit celor de la  click.ro, Artyom , în vârstă de 12 ani, a fugit de acasă pentru a se distra alături de câţiva amici în compania unor prostituate.

Puştiul din localitatea Georgievsk, din apropiere de Pyatigorsk, a plătit prostituatele din banii pe care i-a furat de la un magazin alimentar, dar şi de la trecătorii neatenţi.

Am vrut să petrec cu fete. Aveam nevoie de bani, aşa că am furat dintr-un supermarket şi am fugit”, a povestit tânărul delicvent.

M-am întors în oraşul meu natal, mi-am sunat prietenii şi le-am zis că am bani, deci puteam să ne distrăm. Am chemat fetele şi ne-am dus la un hotel cu saună”, a adăugat el.

Pentru două zile de dezmăţ cu prostituate, Artyom şi amicii lui au cheltuit 150.000 de ruble, adică 4.940 de dolari.

Fratele lui mai mare l-a dat dispărut, iar angajaţii hotelului au fost cei care l-au denunţat la poliţie.

      Articole recomandate