Primarul sectorului 4 al Bucureştiului, Cristian Popescu Piedone a postat pe Facebook un mesaj în care anunţă că intenţionează să scutească de taxe bătrânii cu vârste de peste 100 de ani.
Mai mult decât atât: cele 130 de persoane care locuiesc în sectorul 4 şi au împlinit deja un secol, vor beneficia şi de un bonus de 1.000 de RON fiecare.
Deja scutirea de taxe şi impozite pentru aceşti bătrâni ar însemna o nesperată uşurare, care le-ar permite să-şi mai tragă sufletul la capitolul cheltuieli curente, dar bonusul promis de primarul Piedone, se anunţă precum cireaşa de pe tort.
Dacă va reuşi să-şi ţină promisiunea, primarul bucureştean se va putea bucura, fără îndoială, de cel puţin 130 de fani în plus.
„Poate că nu este mult ceea ce facem pentru aceşti oameni care au înfruntat vremurile, însă eu cred că toţi suntem datori să ne cinstim bătrânii”, a declarat Cristian Popescu Piedone, potrivit Libertatea.ro.
O iniţiativă frumoasă, care ar putea să-şi întindă rădăcinile dincolo de graniţele sectorului 4, cu condiţia ca dragostea pentru proprii bătrâni să fie contagioasă.
Roxana Iorgulescu