Un fost ilustrator al NASA creează unele dintre cele mai spectaculoase iluzii optice din lume

Kurt Wenner, un fost ilustrator al NASA, şi-a sărbătorit cei 25 de ani de cariera în artă stradală şi a lansat o carte unde a adunat cele mai bune desene 3D. O pădure tropicală pe malul Tamisei, o scenetă cu Spiderman extinsă din clădirile din Tokyo sau o scenă dintr-un film horror în staţia de metrou Waterloo, acestea sunt doar câteva dintre iluziile optice realizate de artist, scrie Daily Mail.

Wenner, recunoscut la nivel internaţional pentru desenele sale, este şi inventatorul unei noi tehnici care lasă impresia că desenul se ridică de pe asfalt. Artistul a explicat că îi ia circa şapte zile să termine câte o compoziţie, câteodată chiar mai mult, în funcţie de vreme. La fel ca mulţi alţi artişti stradali, Wenner şi-a început cariera de desenator în Roma, locul unde mulţi alţi ilustratori şi-au format stilul şi „mâna”. „Compoziţiile arată real şi fidel pentru că sunt calculate în detaliu încât să iasă perfect şi acurate din punct de vedere matematic”, a explicat artistul.

      Articole recomandate