Un film şocant, realizat cu camera ascunsă, ‘bate’ in imaginea McDonald’s

Lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s a renunţat la contractul cu unul dintre furnizorii săi după ce a fost făcut public un clip filmat cu camera ascunsă de la ferma de unde proveneau ouăle folosite în bucătăria restaurantelor.

Filmarea a surprins modul barbar în care sunt tratate păsările care produc ouăle pe care le comercializează apoi ferma Sparboe, scrie Huffington Post.

Clipul a fost filmat cu camera ascunsă de către câţiva activişti „Mercy for Animal”, o organizaţie americană recunoscută pentru expunerea cazurilor de cruzime asupra animalelor. În cadrele filmate, păsările apar torturate cu cruzime, înghesuite în cuşti de sârmă ghimpată, lăsate să sufere după ce au fost maltratate, unele chiar lăsate să moară lângă celelalte animale sănătoase care încă produc ouă pentru consumul populaţiei.

La ferma Sparboe, al cincilea furnizor de ouă la nivelul Americii, păsărilor le sunt arse ciocurile, unele sunt sufocate în saci de plastic. Una dintre imaginile crude surprinse în clipul video îl arată pe unul dintre muncitori încercând să înghesuie o pasăre în buzunarul unui coleg de-al său.

Organizaţia „Mercy for Animals” a trimis filmarea celor de la McDonald’s, iar oficialii lanţului au reacţionat prompt, renunţând instantaneu la contractul cu această fermă care maltratează animalele. În plus, vicepreşedintele McDonald’s, Bon Langert, a trimis un comunicat de presă prin intermediul Huffington Post.

În declaraţia acestuia se reaminteşte că McDonald’s le cere tuturor furnizorilor să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru livrarea de produse „preparate într-o manieră umană şi responsabilă”.

Langert a anunţat şi renunţarea la furnizorul de ouă şi a reamintit deviza companiei, prin care se aceasta se angajează să servească mâncare de bună calitate, pregătită în condiţii de igienă şi siguranţă.

„În ceea ce priveşte filmarea, compartamentul celor care apar pe casetă ne deranjează rău de tot şi este total inacceptabil. McDonald’s vrea să-şi asigure clienţii că pretindem furnizorilor să trateze <cu suflet> animalele de la ferme. Noi luăm acest lucru în serios. Totuşi, vrem să subliniem că unele dintre cele mai barbare scene din acest film nu sunt filmate la ferma Sparboe, cea care furniza materie primă pentru restaurantele McDonald’s. În orice caz, standardele pe care le cerem aici, la McDonald’s, interzic clar astfel de comportamente”, a mai adăugat vicepreşedintele companiei în comunicat.

După ce a văzut reacţia restaurantului McDonald’s, directorul Nathan Runkle de la „Mercy for Animals” a ţinut să menţioneze că acţiunea oficialilor a venit cu multă întârziere.

      Articole recomandate