Ulei, cerneală și săpun: Pacific Light – îngemănarea culorilor (Video)

1

Privite în mod distinct, ca elemente de sine stătătoare, uleiul, cerneala și săpunul, ar putea îmbrăca doar banalul veșmânt al utilității imediate, specifice rolului pentru care au fost inventate.

Cand spui „ulei de masline”, e probabil ca mintea iti zboara la mancare, cand spui „cerneala”, te gandesti la scris, iar cand pronunti cuvantul „sapun”, e limpede ca mintea il asociaza in primul rand, procesului de spalare.

Dar nu si mintea unui artist precum Ruslan Khasanov, care a ingemanat aceste trei elemente intr-o reteta originala, menita sa incante ochiul, cu un spectacol coloristic inedit, comprimat intr-un video de exceptie, pe un fundal muzical semnat Boris Blank.

Rezultatul acestei interesante aventuri se intituleaza Pacific Light si aduce in prim-plan o neasteptata formula de interactiune intre trei tipuri de lichide care, in teorie, n-ar avea nici o sansa sa plamadeasca ceva bun impreuna.

Iata de ce omenirea are nevoie de aceste persoane, capabile sa intrezareasca intr-un obiect, oricat de banal, potentialul unei metamorfoze generatoare de frumusete – acei oameni care se numesc artisti…

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate