În această duminică, reprezentanţii diasporei din Europa au dat dovadă de entuziasm şi solidaritate în participarea la flashmobul internaţional „O mie de lumini către Lună”. Moldovenii de peste hotare au susţinut-o pe Aliona Moon şi i-au urat succes, lansând lampioane în culorile tricolorului şi adresându-i mesaje prieteneşti, scrie adevarul.ro


Sute de moldoveni din 13 oraşe europene şi Dubai au susţinut-o pe Aliona Moon la Eurovision prin promovarea drapelului naţional. Originarii din Moldova din Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Norvegia, Portugalia, România şi Emiratele Arabe Unite au participat flashmob, proiectând tricolorul pe cer şi lansând lampioane şi baloane cu heliu de culoarea roşie, galbenă şi albastră.

Străinii care au fost atraşi de această mobilizare, au rămas profund impresionaţi de cât de motivaţi şi prietenoşi sunt Moldovenii în promovarea ţării lor, se spune într-un comunicat de presă al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora. Viktoria Wrengbro din Suedia susţine “În ţara mea concursul Eurovision este foarte cunoscut şi mă bucură faptul că am participat la această campanie de promovare a artistei care va reprezenta Republica Moldova”.

Marius Eide Wrengbro din Norvegia a rămas surprins de frumuseţea evenimentului organizat la Paris: “A fost extrem de interesant pentru mine să văd dintr-o parte cum sunt uniţi şi foarte motivaţi moldovenii. Columbianul Hamilton Hernández a accentuat cît de puternic patriotismul este resimţit de către moldoveni. De asemenea, el va vota Aliona Moon la Eurovision, întrucît a observat cît de motivat şi deschis la suflet este poporul moldovenesc şi ce semnificaţie importantă o are acest concurs european pentru ei.

Sursa foto: adevarul.ro