10. Miner în minele de argint 
În secolele trecute, argintul era mult mai prețuit și mai căutat decât este în prezent. Fascinația pentru metalul alb din care erau făurite, cândva, monede, ornamente pentru arme și mobilier sau cupe, potire și vase, era una deosebită. Meseria de miner în minele de argint de odinioară nu pare la prima vedere o ocupație scârboasă, umilitoare, murdară sau periculoasă. Cu toate acestea, lipsa uneltelor mecanizate transforma căutarea argintului într-o îndeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru, întrucât minerii erau nevoiți să sape în piatră cu unghiile pentru a excava metalul prețios.
9. Stercorariul – colector de excremente 
Roma Antică era celebră pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, în ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care erau evacuate excrementele locuitorilor Cetății Eterne, mulți romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea săraci pentru a plăti serviciul sanitar. Chiar și cei care își permiteau canalizare personală nu o alegeau întotdeauna cu bucurie, deoarece experiența demonstrase că labirintul de galerii adăpostea cohorte de șobolani, iar mirosul fecalelor care venea de sub casa cetățeanului Romei era deopotrivă insuportabil și persistent. O alegere potrivită era, în acest caz, angajarea unui om care să se ocupe de evacuarea excrementelor din locurile lipsite de canalizare. Acesta era stercorariul.
8. Urinatores – scufundator cu vezică… slabă 
Istoria aduce mărturii despre o tagmă demult dispărută, aceea a urinatorilor. Aceștia erau, la origine, scufundători la adâncime mare, în apele care scăldau orașul Ostia. Scufundătorii se echipau cu un vas umplut cu aer și atașat la centură pentru a respira în timpul plonjării în adâncuri; de asemeni, întotdeauna aveau legate greutăți de plumb, pentru a ajunge cât mai repede la adancimea dorită.
7. Cărăuș de lectică 
Cărăușul de lectică era, după cum sugerează și numele, un sclav obligat să ridice și să transporte femei de neam nobil, iar mai târziu chiar bărbați, în lectică. Era o slujbă dificilă, extrem de solicitantă din punct de vedere fizic și periculoasă, care implica, deseori, urcatul și coborâtul pe scări cu lectica pe umeri. Cărăușii erau obligați să se îmbrace cu haine prețioase, împodobite cu numeroase ornamente (total neconcordante unei asemenea activități), pentru a evidenția și cu această ocazie luxul și bogăția stăpânilor.
6. Gymnasiarch – îngrijitor personal pentru atleți 
În perioada Greciei Antice, gymnastiarch-ul avea un program de lucru încărcat în fiecare zi. Era, evident, perioada marilor întreceri olimpice, cu mii de atleți și războinici care transpirau din greu. Gymnasiarch-ul trebuia să-i ungă cu ulei, să îi șteargă de transpirație și murdărie, să-i maseze și să-i scarpine după epuizantele lupte și sesiuni de ridicat greutăți.
5. Cititor și sculptor de blesteme 
Pe vremuri, când nu exista hârtie, blestemele lungi, întortocheate și teribile erau scrise pe bucăți mari de… plumb. Apoi, plăcile de plumb erau fixate, prin intemediul cuielor, în altarele sau pe pereții templelor. Individul care se ocupa de bizara misiune trebuia să stea în fiecare zi în fața templului și să rețină cu sfințenie toate plângerile și blestemele clienților săi, care plăteau suma necesară transcrierii grozăviilor în plumbul moale.
4. Organizator de… orgii 
Planificatorul de orgii trebuia să depună eforturi considerabile pentru găsirea și angajarea unor curtezane care, pe lângă faptul că era musai să arate cât mai bine conform standardelor vremii, trebuia, în plus, să nu aibă nici urmă de boli venerice, ultima condiție fiind obligatorie și relativ greu de îndeplinit. De asemenea, mâncarea și băuturile trebuia să exprime luxul și opulența gazdei, căreia nu-i păsa de bani la asemenea ocazii. Saltimbancii și circarii trebuia să fie în plină formă fizică, fără întinderi musculare sau accidentări mai vechi, care să le pună în pericol reprezentațiile.
3. Clovn la înmormântări 
Ei bine, a existat și asa ceva! Principala obligație de serviciu a clovnului funerar era aceea de a se îmbrăca la înmormantări cu hainele decedatului, a-i mima gesturile, mersul și expresiile favorite și a se maimuțări în jurul sicriului pentru a stârni râsul rudelor îndurate. Vechii romani credeau că un astfel de obicei va împăca spiritul mortului și va readuce mult dorita veselie în lumea celor vii.
2. Praștier
După cum spune și denumirea, praștierul era, în Antichitate, un soldat specializat în folosirea praștiilor de război. Rolul lui era foarte important, întrucât în armata romană praștia era mult mai eficientă (atât ca distanță, cât și ca pagube provocate inamicilor) decât săgețile.
1. Ștergător de funduri regale
Vrând parcă să ilustreze perfect trista butadă „Ce nu face omul pentru o bucată de pâine”, englezii au inventat în trecut scârbavnica „meserie” a ștersului de funduri încoronate. Denumit ofical și pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor excepțional, „ridicat în rang”. Noua sa datorie la locul de muncă era aceea de „a curăța anusul regal dupa defecare”.
