Temperaturi de până la -20 grade. Cum va fi vremea în următoarele zile

iarn-moldova

Meteorologii au emis cod galben de ninsori şi gheţuş pentru următoarele zile. Izolat va ninge, va viscoli şi se vor aşeza troiene. Pe drum va fi gheţuş.

Potrivit Adevărul Moldova, în următoarele trei zile, iarna vine cu alt val de ninsori. Izolat va ninge, iar în raioanele din sud se aşteaptă ninsori puternice. Local va viscoli şi se vor forma troiene. Pe drumuri va fi gheţuş.

Azi, în centrul Republicii Moldova, vor fi -10 grade Celsius ziua şi -15 grade Celsius noaptea. În regiunea de nord vor fi -11 grade Celsius ziua şi -20 de grade noaptea.Locuitorii din sudul ţării vor avea -9 grade Celsius ziua şi -13 grade noaptea. D

Mâine, vremea rece se menţine. În centrul ţării vor fi -9 grade Celsius ziua şi -14 grade noaptea, în regiunea de nord a ţării vor fi -10 grade Celsius ziua şi -15 grade Celsius noaptea. Locuitorii din sudul ţării vor avea -8 grade Celsius ziua şi -13 grade Celsius noaptea. Va ninge abundent în toată ţara. Luni, ninsorile continuă.

În centrul ţării vom avea -8 grade Celsius ziua şi -12 grade Celsius noaptea. În regiunea de nord a ţării vor fi -9 grade Celsius ziua şi -13 grade noaptea, iar locuitorii din sud vor avea -7 grade ziua şi -11 grade Celsius noaptea.

      Articole recomandate