Tatiana Anghelici, originară din s. Hârtopul Mare, r-nul Criuleni, s-a lăsat dominată de poezie având deja o experiență frumoasă de viață. Pe lângă faptul că scrie versuri, și-a scris romanul vieții, întitulat „Cu fața spre vânt”.
Despre cînd a început să scrie și care este semnificația acestui roman, aflați chiar de la protagonista acestui interviu, Tatiana Anghelici.
Când va-ți descoperit talentul de poet?
Talentul de poet l-am descoperit în anul 2000, când au plecat copiii mai mari de acasă, iar eu am rămas fără lucru pe o perioadă de timp. Deși, scriam și cînd eram la școală, dar evident că erau versuri copilărești pe care nimeni nu le lua în serios.
Ce vă inspiră să scrieți?
Mă inspiră tot, în special viața, trăirile, și sentimentele. Poeziile îmi apar în față ca o fotografie și atunci iau pixul în mână și încep să scriu. Cel mai des obișnuiesc să scriu seara, cînd toți dorm, eu mă așez la masă și încep să-mi adun gândurile.
Care sunt temele care predomină cel mai mult în poeziile dvs?
Temele care predomină sunt: dragostea, dorul de părinți, tema copiilor și desigur tot ce îmi răscolește sufletul.
Dintre poeziile pe care le-ați scris, care vă sunt mai aproape de suflet?
Mai aproape de suflet sunt poeziile consacrate mamei,tatălui și desigur omului pe care l-am iubit cu tot sufletul. Din păcate cei pe care îi iubim cel mai mult, ne părăsesc foarte devreme. Și atunci nu-mi rămâne decît să-mi transform sentimentele și stările în cuvinte așternute pe hârtie.
Pe lângă faptul că scrieți poezii, știu că ați scris și un roman, ce va motivat să vă scrieți romanul vieții?
Romanul vieții mele se numește “Cu fața spre vânt”. Am început să-mi scriu viața pe hârtie cu 3 ani în urmă. Motivele pentru care am început să scriu au fost diverse, trăindu-ți viața încerci a te judeca singur pe tine, începi a-ți pune întrebări de genu: corect mi-am trăit eu viața? și apoi încerci parcă a pune la judecata celor ce te cunosc viața ce ai trăit-o, de parcă te-ai spovedi și ți-ai cere iertare de cele făcute și vorbite pe parcursul vieții.
Ce semnificație are titlul romanului ”Cu fața spre vânt”?
Ar fi un păcat să spun că sunt un om nefericit, dar nici plină de noroc n-am fost. În drumul vieții am avut foarte mult de suferit. Și tocmai din această cauză romanul meu poartă acest titlu ”Cu fața spre vânt”, pentru în el povestesc toată acțiunea vieții, și evident nu este tocmai una fericită. Vântul semnifică greutățile care mi-au stat în calea vieții.
Nu va-ți gîndit niciodată să publicați o carte cu lucrările dvs?
M-am gîndit, desigur, dar nu e atît de simplu,și mai ales că acuma sunt atîția poeți,că nu mai e nimic deosebit. Totuși, copiii mi-au promis că îmi vor face o surpriză, și cred eu, că mă vor ajuta să-mi adun toate gîndurile scrise până acum, într-o cărțulie.
S-a întîmplat vreodată cineva să vă numească poetă?
Da ,desigur. Si nu numai o singură dată. La unele poezii îmi asociau scrierea cu Eminescu. Pentru mine acest cuvînt are o valoare foarte mare, și cred că mai am mult de muncit până la rangul de poet.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră “a scrie”?
Un fel al meu, de a-mi exprima gândul și durerea sufletului.
(Consacrată tatălui meu ,care a decedat 27 ani în urmă…)
Din dulce amintire,apare chipul drag
Și treaptă după treaptă, ridică al meu prag.
Se așează încet la masă, se sprijină în cot
Și-mi spune cu tristețe: „Atîta-i,nu mai pot!”
Nici cînd era în viață,nu prea mi se plângea,
I se citea pe față, că greu îi mai era.
Tăcut, în urmă vreme, umbla neberbierit,
De unde puteam ști, c-aproape-i de sfârșit?
