Un tribunal egiptean a luat sâmbătă decizia de a bloca, timp de o lună, accesul la canalul YouTube pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american anti-islam, informează Washington Post.
Tribunalul administrativ din Cairo a oferit astfel rezolvare unei plângeri înaintate de către un avocat egiptean independent. Judecătorul Hassouna Tawfiq, care a condus cazul, a precizat că interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter.
Nu au fost oferite însă informaţii cu privire la data când va intra în vigoare interdicţia, deoarece decizia finală aparţine în acest caz premierului egiptean şi ministrului Comunicaţiilor din Egipt. De asemenea, decizia Curţii poate fi atacată cu recurs.
„Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta„, a declarat Twfiq.
Filmul la care se face referire, numit „Inocenţa musulmanilor”, îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat şi a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, în septembrie anul trecut.
Activiştii au folosit canalul YouTube şi site-urile de socializare pentru a răspândi filmul pe scară largă dar şi pentru a difuza lumii întregi imagini cu violenţe ale poliţiştilor.
În Egipt, numai 18 procente dintre locuitori folosesc internetul, potrivit unui raport guvernamental datând din 2010.