Țara care intenționează să-şi schimbe drapelul naţional

noua-zelanda-drapel

Primul ministru al Noii Zeelande, John Key, a anunţat că intenţionează să organizeze un referendum pentru schimbarea drapelului naţional.

Într-un discurs ţinut azi, Key a arătat că doreşte ca naţiunea să voteze asupra acestei chestiuni în maxim trei ani. Actualul drapel conţine constelaţia Stelei Sudului, colorată în roşu pe fundal albastru, iar în sfertul superior din stânga se află steagul Marii Britanii, scrie apropo.ro.

Key a arătat că foarte multă lume se plânge că actualul steag este foarte asemănător cu cel al Australiei şi, mai mult, nu reflectă independenţa Noii Zeelande faţă de fostul ei colonizator, Marea Britanie, chiar dacă alţii ar dori să fie păstrat.

Primul ministru a mai spus că, personal, ar agrea o ferigă argintie pe fond negru, opţiune care i-a adus numeroase critici, de la aceea că ar semăna cu însemnul unei ehipe sportive până la faptul că ar aduce cu un steag de piraţi.

      Articole recomandate