Super-viteză şi eleganţă pe patru roţi: tendinţe ale pieţei auto de lux în Europa

Din motive lesne de înţeles, super-viteza şi eleganţa pe patru roţi, a devenit un veritabil simbol al standardelor privilegiaţilor sorţii, care se pot bucura de o viaţa lipsită de probleme materiale.

Pentru toţi ceilalţi muritori de rând, rămâne însă disponibilă varianta admirării splendidelor exemplare auto, care crează tendinţe pe piaţa de lux a sectorului dedicat.

Iată în cele ce urmează, modelele care se disting la categoria celor mai vândute maşini de lux din Europa, conform pronosticurilor pentru perioada imediat următoare, relevate de studiile efectuate de specialiştii din cadrul companiei de consultanţă IHS Automotive.

1.Bentley Continental GT

30 New Cars HD Wallpapers

Este cel mai solicitat automobil de lux din ultimii doi ani de pe Bătrânul Continent, care promite aceeaşi curbă ascendentă a vânzărilor şi în perspectiva anului 2016, graţie caracteristicilor sale tehnice ireproşabile şi a unui look cu adevărat spectaculos.

2.Ferrari 458

ferrari-458-spider--3-

Căluţul de foc al casei automobilistice din Ţara Cizmei, a demonstrat o inspirată alegere odată cu lansarea modelului Ferrari 458, care pare să câştige tot mai mulţi fani în rândurile celor ce dispun de conturi bine garnisite la bancă, specialiştii estimând vânzări considerabile şi pentru următorii doi ani.

3.BMW i8

BMW-i8

Este cel mai bine cotat automobil la capitolul vânzări, dintre toate modelele noi lansate de BMW, cu un preţ de pornire de 126 de mii de euro (în Germania) şi totodată, cea mai promiţătoare apariţie din peisajul maşinilor de lux al viitorului apropiat.

4.Audi R8

Audi-R8

Deşi pe parcursul anului 2014 vânzările acestui model au înregistrat o curbă descendentă, pierzând 23 de procente, Audi R8 se propune drept lider pe segmentul de lux al pieţei auto de lux pentru anul 2016, cu vânzări de peste 2.400 de exemplare din noua generaţie, ce vor fi lansate începând din anul viitor.

Pasionaţii genului tind să investească aşadar în modele cu pedigree incontestabil, sau în versiuni îmbunătăţite ale acestora, pe masură ce casele constructoare propun concepte interesante în acest context.

Anul trecut presiunea economică era încă foarte puternică în Europa, astfel încât clienţii au evitat cumpărarea unor modele extravagante”, a ţinut să precizeze Ian Fletcher, analist în cadrul IHS Automotive.

      Articole recomandate