Speed ad – Mistakes! 60 de secunde care te vor face să te gândeşti de două ori înainte să apeşi pe acceleraţie (Video)

ac02

Accidente rutiere sunt o mulțime. Multe cauzate de neatenția șoferilor și viteza excesivă. Și când te gândești că atenția și respectarea regulilor de circulație ar putea salva vieți, prieteni, rude.

Un filmuleț de doar 60 de secunde a provocat reacții în lanț în lumea virală, acesta având un puternic impact emoțional. Speed ad – Mistakes a fost creat la inițiativa unei agenții de transport din Noua Zeelandă, care a dorit să lanseze o campanie în urma căreia șoferii să se gândească de două ori înainte să apese pe accelerație.

„Campania are scopul de a-i face pe oameni să regâdească modul în care se uită la viteza pe care o au atunci când conduc. O persoana poate fi un șofer bun, însă nu poate nega că oamenii fac greșeli. Iar în viață se fac multe greșeli. De obicei ajungem să învățăm din aceste greșeli – însă nu atunci când suntem la volan, drumul este excepția. Într-un sistem sănătos, nimeni nu ar trebui sa plătească pentru o greșeală cu propria viață. Când are viteză, un șofer nu poate reacționa foarte bine în cazul unei greșeli, iar acesta este mesajul cheie al campaniei”, au explicat cei din agenție.

Vitali Cipileaga

      Articole recomandate