Marta del Castillo (17 ani) a dispărut din Sevilla într-o seară de sâmbătă, 24 ianuarie 2009. Trei săptămâni mai târziu, fostul ei prieten, Miguel Carcano (20 ani), a recunoscut că a ucis-o, lovind-o în cap cu o scumieră grea. Mărturisirea sa are cinci versiuni diferite însă în niciuna din ele criminalul nu indică locul în care a fost ascuns cadavrul. Parchetul a trimis dosarul Tribunalului Provincial din Sevilla, cerând pentru Miguel Carcano o pedeapsă de 52 de ani de închisoare, iar pentru ceilalţi trei inculpaţi, acuzaţi de tăinuirea crimei, între 5 şi 8 ani.
Pe 13 ianuarie 2012, Miguel Carcano a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, interdicţia de a locui în următorii 30 de ani în acelaşi oraş cu părinţii şi surorile Martei, de a se apropia de ei mai mult de 500 de metri şi de a încerca să comunice cu ei, prin orice mijloace. Instanţa l-a obligat la plata a 1/7 din costurile cauzei, declarând din oficiu restul cheltuielilor.
În decembrie 2011, Eva Casanueva (mama Martei del Castillo), i-a scris o scrisoare asasinului fiicei ei (Miguel Carcano) şi i-a trimis-o la închisoare.
“Bună Miguel,
Cu siguranţă că nu vei vrea să citeşti această scrisoare, dar mă văd obligată să o scriu, într-o ultimă încercare de a implora persoana ce poate pune capăt interminabilei mele torturi, aceea de a nu ştii unde-mi este fiica. De a mă gândi mereu că, pentru un legământ al tăcerii, ea nu se odihneşte acolo unde ar trebui, în pământ sfânt, de unde sufletul i s-ar înalţa la Dumnezeu, unde aş putea să-i duc flori de ziua ei, unde aş putea sta de vorbă cu micuţa mea. De a-mi imagina în continuu că zâmbetul care-ţi plăcea atât de mult putrezeşte acum într-o groapă de gunoi, pe fundul unui râu sau îngropată într-un mormânt, care nu-i mormânt, ci doar o groapă ascunsă pentru toată lumea sau doar pentru tine.
Te implor încă o dată să mă suni sau să-mi scrii, eu nu vreau decât să te ascult, nu să te insult, nici să-ţi fac reproşuri, doar să te ascult.
Uneori, mă întreb de ce taci şi nu vreau să-mi imaginez ce ar crede mama ta despre tine, dacă te-ar vedea. Ce ar crede despre ceea ce s-a întâmplat, despre durerea pe care mulţi o simţim, despre durerea mea. Ce ţi-ar spune ea, luându-te de mână şi mângâindu-ţi părul? Ce te-ar ruga, acum, când eşti închis şi ai în faţă ameninţarea unui viitor atât de negru?
Moartea mamei tale te-a lăsat singur, însă moartea fiicei mele te-a lăsat gol, acel gol în stomac care nu te lasă să dormi, pentru că nu există faptă mai crudă şi mai demnă de dispreţ decât să iei viaţa altei persoane. Şi mai ales dacă acea persoană ţinea la tine, aşa cum ţinea Marta. Pentru că Marta se bucura întotdeauna atunci când ţie îţi mergea bine.
Poate că această scrisoare o să te scoată din sărite sau poate o să râzi în timp ce citeşti cuvintele scrise din durerea unei mame care se chinuie, dar poate că, într-o zi, vei înţelege toată suferinţa pe care o provoci acum unor părinţi şi unor surori care, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, încă îţi mai spun ?El Miguel? (n.r. – adresare familiară, ce denotă prietenie apropiată şi afecţiune).
Nu vreau decât să-mi spui, pentru mama ta, pentru tine sau pentru mine, Miguel, unde este trupul drag al fetiţei mele”.
La emisiunea “1.000 de zile fără Marta”, difuzată de postul Telecinco, s-a spus că Miguel Carcano ar fi declarat că nu ştia cine i-a trimis acea scrisoare, pe care nici nu citit-o.
