Şase ţări în care suferinţa e un mod de viaţă (Foto)

saracie-copii-infometati

Năzuind către progres, civilizaţie şi beneficii tehnologice din cele mai futuriste, marile puteri ale lumii uită uneori că există colţuri ale Pământului, în care suferinţa însăşi este un mod de viaţă.

Cu numai câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, în semn de solidaritate cu popoarele pentru care foamea, setea, bolile şi lipsa unui adăpost, constituie o luptă de zi cu zi pentru supravieţuire, să deschidem aşadar ochii asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat suferinţa, pentru a aprecia la justa lor valoare, privilegiile de care ne bucurăm, şi nu în ultimul rând, pentru a nu precupeţi cel puţin o faptă bună, atunci când avem prilejul să o facem.

Privind aceste imagini cutremurătoare, să transformăm amărăciunea care ne inundă sufletul, în izvor de bunătate, generozitate şi compasiune pentru semenii noştri, întinzând o mană de ajutor celor aflaţi în dificultate, în aceste vremuri, în care viaţa ne presară tuturor greutăţi în cale şi să nu uităm că există ţări în care cuvântul „sărbătoare”, a fost şters demult din vocabular.

1.Somalia

Somalia

2.Etiopia

ethiopia-201110-bgutoff-0019

3.India

Image: Greater Adjutant Storks at a dump in Guwahati

4.Bangladesh

People rescue a garment worker, who was trapped under the collapsed Rana Plaza building in Savar

5.Cambodgia

1077dbab

6.Congo

baiat_infometat_78015600

Din nefericire, lista ar putea continua cu multe alte teritorii unde suferinţa striveşte populaţia, de la mic la mare, asemenea unui tăvălug nemilos – până când oare, bogaţii lumii vor continua să-şi înmulţească averile, iar săracii vor muri în mizerie?

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate