Sărbătoare pentru iubitorii de câini la Chişinău

Peste 200 de rase de cîini, inclusiv cele mai rare, au fost prezentate în cadrul expoziţiei-concurs, care s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Expoziţii ”Moldexpo” din Chişinău.

Potrivit organizatorilor, la expoziţie au fost prezentate atît rase populare în Moldova (labrador, yorkshire terrier, golden retriever, ciobănesc german, taxă), cît şi rase exotice (lhasa apso, ciobănesc australian, dogo canario, basenji – rasă africană de cîini care nu latră).

În afară de activităţile oficiale, au fost organizate concursuri pentru cel mai bun desen de copii şi cele mai bune costume pentru cîini “Dog Fashion”. De asemenea, au fost organizate concursurile „Cuplul de rasă”, „Cel mai bun animal de prăsilă”, „Cel mai bun baby”, „Cel mai bun veteran” sau „Tînărul dresor”. Participanţii au fost premiaţi cu certificate, cupe, medalii şi electrocasnice. În opinia proprietarilor de cîini, cel mai important lucru este posibilitatea de a participa la expoziţii internaţionale, atît în Moldova, cît şi peste hotare. Expoziţia s-a desfăşurat în perioada 8-9 octombrie. La eveniment au fost prezentate rase de cîini din Franţa, Germania, Italia, Polonia, Cehia, Bulgaria, Rusia, România, Belarus, Ucraina, Serbia şi Moldova.

      Articole recomandate