O chestiune care mă fascinează și vreau să o înțeleg la un nivel mai profund este acel concept din filosofia tao – să trăiești fără să opui rezistență, să te miști cu universul, să lași tao, sau divinitatea, sau universul, sau destinul să te poarte, să te lași purtat.
Simt că este mult adevăr aici. Simt că este ceva foarte corect, dar parcă nu reușesc eu să cuprind întreaga înțelepciune de aici.
Frica cea mai mare care mă face să mă opun acestui tip de trăire este că poate nu așa trebuie făcut, poate este greșit, poate îmi irosesc viața pentru că nu fac eforturi să realizez ceva anume. (Vezi și articolul Cum este mai bine să trăiești: planificând sau lăsându-te purtat de viață?)
Pe de altă parte de multe ori în viață, în special în momentele de răscruce, de luat decizii care urmau să îmi schimbe direcția vieții, mă lăsam în voia Domnului. Pe de o parte cred că această atitudine implică și o neputință de a lua o decizie când nu ai toate datele unei situații, când nu știi cum îți va influența viața alegerea de a merge într-o direcție sau alta. Este și o deresponsabilizare care te relaxează luându-ți de pe umeri uriașa presiune a luării unei decizii de destin.
Dar, ceea ce îmi doresc eu este să pot lua conștient și responsabil, din libertatea ființei mele, decizia de a nu opune rezistență și de a mă lăsa purtată pe calea destinului meu, fiind observator activ.
Cred că, în mod paradoxal, în felul acesta ajungi să devii partener la desfășurarea destinului tău.
Dar nu sunt sigură cum se face aceasta. Cred că are de-a face cu trăirea în prezent. Și probabil cu observarea de sine și a desfășurării vieții personale. Și analizarea acesteia cât mai conștient posibil.
Cred că se poate realiza întâi în perioade scurte, poate chiar în momente de grație. Și cu cât ești mai prezent, cu atât ai mai multe momente din acestea. Și în timp acestea să devină suficient de dese încât să se unească într-un continuum.
Ceea ce pare că implică multă muncă. Ceea ce pare să contravină scopului în sine de a nu opune rezistență.
O idee, cam singura concretă la care am ajuns, sunt exercițiile de ascultare.
Deci cum se face? Aveți experiențe în acest domeniu? Sfaturi practice? Exemple de momente de acestea de grație?
