Reactii la moartea lui STEVE JOBS. „Azi, lumea a pierdut un geniu la fel ca Thomas Edison sau Einstein”

Foarte multe personalităţi au comentat moartea lui Steve Jobs. Iată comentariile:

Barack Obama, a emis un comunicat imediat după aflarea veştii: „Eu şi Michelle (n.r. soţia) suntem ăntristaţi să aflăm că Steve Jobs a murit. Steve era printre cei mai mari inovatori americani, suficient de curajos încât să gândească diferit şi să creadă că poate schimba lumea. A fost suficient de talentat încât să o facă. Prin faptul că a construit cea mai mare companie americană în garajul său, Steve Jobs a ilustrat perfect ingenuitatea americană. A revoluţionat tehnologia, făcând-o nu doar accesibilă, ci şi intuitivă şi amuzantă. Astfel, a adus bucurie milioanelor de adulţi şi copii. Steve spunea că trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Exact aşa făcea. Lumea a pierdut un vizionar”

Mark Zuckerbergfondatorul Facebok, scrie pe reţeaua sa de socializare: „Steve, îţi mulţumim pentru că ai fost un mentor şi un prieten. Îţi mulţumim că ne-ai arătat că lucrurile pe care le construieşti pot schimba lumea. Îţi voi simţi lipsa”

Fondatorul MicrosoftBill Gates, după moartea lui Steve Jobs: „Rar îi este dat lumii să vadă un om cu un impact atât de mare precum cel pe care Steve l-a avut. Efectele acestui impact se vor resimţi pentru multe generaţii. Pentru noi, cei norocoşi să lucrăm cu el, a fost o onoare imensă. Îmi va fi foarte dor de Steve”.

Tim CookCEO Apple, cel care a anunţat moartea lui Steve Jobs: „Am o veste foarte tristă pentru voi. Steve a murit în această zi. Apple a pierdut un vizionar şi un geniu, iar lumea a pierdut un om extraordinar. Cei care au fost suficient de norocoşi să-l cunoască şi să lucreze cu Steve Jobs au pierdut un prieten drag şi un mentor. Steve lasă în urmă o companie pe care doar el ar fi putut să o construiască. Spiritul său va fi mereu fundaţia Apple. Nu există cuvinte să exprime tristeţea noastră şi recunoştinţa că am avut oportunitatea să lucrăm cu el. Ne vom dedica faptului de a continua munca pe care a iubit-o atât de mult”.

Steve Wozniakcofondator Apple: „Moartea lui Steve Jobs lasă un gol imens. Sper ca Apple să mai găsească mari lideri, ca el. A făcut o grămadă de oameni fericiţi. Despre câte companii se poate spune că produsele lor te fac fericit de fiecare dată când le foloseşti? Toată lumea îi este recunoscătoare lui Steve Jobs pentru că le-a schimbat viaţa”.

Michael Bloombergprimarul din New York: „Azi, America a pierdut un geniu, la fel ca Edison sau Einstein, ale cărui idei vor modela lumea timp de generaţii. În ultimii 40 de ani, Steve Jobs a intuit viitorul şi l-a făcut posibil mult mai repede. Pasiunea şi credinţa lui Steve Jobs în puterea tehnologiei ne-au adus mai mult decât smartphone-urile şi iPad-urile. Toată lumea care lucrează în administraţia oraşului New York foloseşte produsele Apple”.

Co-fondatorul Yahoo Jerry Yang spune: „Steve a fost eroul meu în tinereţe. Nu doar că mi-a dat o grămadă de sfaturi personale şi m-a încurajat, dar mi-a şi arătat cum inovaţiile ne pot schimba viaţa. Îmi e dor de el, la fel cum îi va fi şi lumii întregi”.

Co-fondatorul Google Larry Page: „Sunt foarte, foarte trist să aud ştirea despre Steve. A fost un om grozav, cu realizări incredibile şi o inteligenţă sclipitoare. Mereu părea să spună, în doar câteva cuvinte, ceea ce lumea trebuia să gândească dinainte. Mi-a oferit sfaturi utile când am devenit CEO al Google, mi-a împărtăşit din cunoştinţele lui chiar dacă nu se simţea bine”.

Co-fondatorul Google Sergey Brin: „Încă de la începuturile Google, Larry şi cu mine am căutat să ne inspirăm în materie de viziune şi leadership şi nu a trebuit să privim mai departe decât la Cupertino (n.r. sediul Apple). Steve, pasiunea ta pentru excelenţă este simţită de oricine a folosit vreodată un produs Apple (inclusiv eu, care scriu acest mesaj de pe un Macbook). Îţi vom simţi foarte mult lipsa. Condoleanţele mele familiei, prietenilor şi colegilor de la Apple”.

CEO-ul Twitter, Dick Costolo: „Câteodată, apare cineva care nu doar ridică ştacheta, ci creează o unitate de măsură complet nouă”.

Fondatorul Dell, Michael Dell: „Azi, lumea a pierdut un lider vizionar, industria tehnologiei a pierdut o legendă, iar eu am pierdut un prieten şi un fondator de companie, ca mine. Generaţii întregi îşi vor aminti de moştenirea lui Steve Jobs”

Co-fondatorul AOL, Steve Case: „Sunt onorat că l-am cunoscut pe Steve Jobs. A fost cel mai inovator antreprenor al generaţiei noastre. Moştenirea lui va dăinui pentru secole”

      Articole recomandate