„Promit să nu copiez”- declaraţia pe propria răspundere pe care o vor semna candidaţii la BAC

În mai puţin de o lună încep examenele de Bacalaureat. În acest an Ministerul Educaăiei a introdus un şir de inovaţii pentru candidaţii la BAC. Printre ele se numără monotorizarea profesorilor şi declaraţia pe propria răspundere că nu vor copia.

Potrivit ministrului educaţiei, în acest an lupta cea mai aprigă va fi împotriva copiatului şi mitei. Imediat, la intrare în sala de examinare elevii vor semna o declaraţie pe propria răspundere că nu se vor folosi de fiţuici. Dacă elevul va fi prins copiind, lucrarea sa va fi anulată iar testul poate fi susţinut repetat doar la anul vitor.
Ministerul promite să deschidă peste o săptămână două linii fierbinţi pentru cei care vor să discute despre mită.
La examene vor fi interzise telefoanele mobile nu doar pentru elevi, ci şi pentru reprezentanţii comisiei de examinare. În sălile de examinare nu vor fi instalate camere de luat vederi. Elevii vor fi monitorizaţi doar de asistenţi.
Ministerul educaţiei promite că testele nu vor fi mai complicate decât anul precedent. În lista disciplinelor obligatorii pentru profilul umanist a fost adăugată şi istotia.
Totodată, elevii scolilor alolingve vor susţine examenul la limba şi literatura română primul şi nu ultimul ca anul precedent.
Încă câteva inovaţii: lucrările verificate vor putea fi văzute nu doar de elev, ci şi de părinţi, iar nota va putea fi contesta în 48 ore. Totodată, învingătorii olimpiadelor republicane şi celor internaţionale, cei care au ocupat primele locuri în clasele 10, 11, 12, vor fi scutiţi de examen. Bacalaureatul 2012 începe pe 5 iunie. Numărul candidaţilor în acest an este ceva mai mic decât anul precedent.

      Articole recomandate