Primul documentar românesc despre Facebook. Reţeaua care ne-a schimbat viaţa! (Video)

Există aproape 80% şanse ca tu să fi accesat acest articol de pe pagina noastră de Facebook.

80% nu este o exagerare, ci un adevăr. Invenţia unui simplu student, Facebook, a schimbat modul în care vedem internetul şi, în anumite ţări, a schimbat chiar guverne.

O echipă de reporteri „Adevărul“ a realizat un film documentar care tratează, pe parcursul a 60 de minute, impactul pe care îl are reţeaua socială Facebook în România, scrie adeevărul.ro.

O campanie umanitară pe Facebook are mari şanse de reuşită şi poate să-ţi prelungească viaţa. La fel de uşor, Facebook-ul poate să-ţi distrugă viaţa prin lipsa de intimitate pe care o aduce. Asta înseamnă că reţeaua socială Facebook este importantă, ne face mai puternici, dar şi mai slabi. Iată de ce am ales să realizăm un film documentar despre Facebook.

Pentru că este un fenomen care va fi scris cu „bold“ în cartea de istorie. În documentarul „Adevărul“ veţi putea afla poveştile unor destine schimbate de Facebook. La mijloc sunt bani, sentimente, interesele statelor sau ale marilor companii şi uneori chiar vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru.

      Articole recomandate