Portalurile de stiri Unimedia si Curaj.tv sunt in pericol

Portalul de știri UNIMEDIA este în pericol! Conducerea PublikaTV, în persoana lui Dumitru Țîra, face eforturi pentru a prelua forțat afacerea UNIMEDIA. O dovedesc acțiunile șefiei televiziunii, care a intentat 2 procese de judecată și a solicitat începerea urmăririi penale împotriva fondatorilor portalului nostru de știri, pentru a-i scoate din acționerat, dar și din conducerea afacerii. 

Vasile Galușca și Dumitru Ciorici, fondatori și administratori ai UNIMEDIA, atrag atenția opiniei publice că este în pericol atât politica editorială a portalul de știri UNIMEDIA, pe care o consideră una echilibrată, cât și existența acestuia. Sursele spun că nu cunosc cine stă în spatele PublikaTV(3), care sunt intențiile ascunse ale conducerii sau finanțatorilor PublikaTV, însă presupun că dosarele de judecată au de aface cu intenția de a trage foloase de pe munca altora.

Administratorii afacerii UNIMEDIA au declarat că vor fi întreprinse toate acțiunile legale necesare pentru a proteja UNIMEDIA de pericolul preluarii forțate.

Portalul de știri UNIMEDIA a fost lansat pe piața media la 20 septembrie 2005. Politica editorială a portalului nostru de știri prevede neafilierea politică, echilibru în abordarea subiectelor, promovarea integrării R. Moldova în UE, redactarea știrilor în limba română.

Mai multe detalii despre pericolul de la Unimedia afla aici 

 

Site-ul www.curaj.net a fost implicat într-un dosar penal, pe motiv că cineva a publicat un articol în care s-au dat nume ale colaboratorilor SIS și s-a povestit despre fărădelegile ce se comit în cadrul acestei structuri. Deoarece administratorii paginii curaj.net, Oleg și Ghenadie Brega au refuzat să dea procurorului IP-ul autorului care a postat textul, judecătorul a emis o încheiere prin care se permite ridicarea calculatoarelor de la sediul Hyde Park.

În dosar se invocă faptul că au fost încălcare prevederi  ale legii privind statutului ofițerului de informații și securitate.

Ghenadie Brega, unul din administratorii site-ului, spune că solicitarea procurului de a furniza informația ar crea precedente de presiune asupra mass-mediei și n-ar trebui să fie acceptată. „Cu siguranță e o încălcare de lege, iar acum rămâne doar să apelăm la instanțele internaționale pentru că cele interne au fost deja epuizate printr-o ordonanță semnată de judecătorul Borislav Babenco, care spune că este o încheiere irevocabilă, a mai adăugat Brega.

Site-ul curaj.net este un portal de opinii al Asociației Hyde Park, organizație care militează pentru dreptul la libera exprimare și accesul la informații. Membrii Asociației spun că acestă solicitare contravine normelor legale, deoarece legea stipulează că sursele pot fi divulgate numai în cazul în care au fost epuizate toate căile de obținere a acestei informații.

Precizăm că un caz similar a fost câștigat, recent, la Strasburg. CEDO a interzis ascultarea jurnaliștilor sau perchezitionarea locuințelor și redacțiilor pentru aflarea surselor de la care s-au obținut documente secrete, pe motiv că se incalcă protecția surselor și se atentează la democrație.

      Articole recomandate