Ţi-ai pus mai mult de două întrebări despre lucrurile care te înconjoară? Ai încercat vreodată să găseşti când ţi-e cald un loc proaspăt în acest oraş? Sau atunci când plouă să încerci să treci strada fără să te uzi? Sau măcar dacă şi te uzi, să vezi sens în asta. Slabe şanse.
Oriunde nu te-ai duce, ştii că nu ai unde să fugi prea departe de tot ce vezi în jurul tău… Turmentat, un beţiv caută să găsească un echilibru în stâlpul de lângă el. Ştiu deja. Într-o zi se visa mare pictor. Mai încolo, doamna de la butic mătură câte puţin prin jur, iar gunoiul îl aruncă…la doi metri distanţă. Trist? Trist! Un preot îşi leagănă sutana la o staţie de troleibus. O băbuţă smerită se apropie şi îi sărută mâna. Înainte de asta preotul se scărpinase undeva…Nişte tineri se ţin unul de altul legănându-se cât toată strada. O sărmană cerşeşte cu copilul în braţe. Un bătrân moare de foame. Un soldat cere o ţigară. Doi copii se bat. E ireal? Nu, e viaţa de toate zilele. Ca şi ploaia.
Dacă mergi mai departe, dai de lucruri şi mai stranii pentru o lume dezvoltată ca a noastră (cel puţin aşa tinde a fi, nu?). În latul pieţei o femeie vinde brânză drept pe asfalt. În prima cafenea două tinere îşi fac zeci de fotografii cu mâncarea ce urmează să o înghită. Şoferul unui maxi-taxi îşi suflă mucii, ascultă manele şi mănâncă răsărită. În subterana de la Mall un tânăr cântă frumos, doi îl înjură. Un bărbat îşi ceartă soţia, aceasta îl ascultă smerit şi mai să-i pupe mâna. Ţigani prin parc, copii de ţigani, toţi gata să îţi scoată sufletul dacă nu reuşesc să scoată un leu. Un WC ce miroase urât în inima Chişinăului. Nişte prezervative aruncate pe jos. Urme de la un vărsat din noaptea trecută. De ce lucrurile proaste te prostesc iar cele deştepte te fac să te simţi prost?
…Când eram mic atunci când ploua ieşeam cu alţi prieteni prin ploaie, desculţi. Făceam corăbii din hârtie pe care le lansam pe pârâiaşe, strigam şi ne bucuram de apă mai ceva ca cei mai fericiţi oameni. Treabă nu aveam cu frica. Acum majoritatea copiilor stau ascunşi prin case, share-uiesc poze cu ploaie luate de pe net şi îşi scutură pantofii la modă la fiecare 3 minute. Frumos era atunci. Acum tot frumos e, dar altfel e. Oamenii sunt altfel. Primii sunt cei care îşi fac nume pe nimicuri. Restul, cei drepţi, trec neobservaţi. Ei nu se reazămă de nici un stâlp. Nu aruncă gunoiul aiurea. Nu pupă mâna la toţi păcătoşii. Nu latră din gură. Nu scuipă. Nu tac. Nu cerşesc. Nu vorbesc aiurea. Ei îşi trăiesc viaţa şi poate cel mult câteva zeci de oameni le vor cunoaşte viaţa .Prea puţin.
Nu trebuie să schimbi soarele pe niște lămpi abia pâlpâinde. Ne-am născut în ţara şi oraşul în care tot ceea ce pare banal și expirat se aruncă. Se aruncă emoții, idei, dorințe, optimismul pentru ziua de mâine și experiența zilei de azi. Se aruncă pentru că suntem prea îngâmfaţi, am uitat cum ne-a crescut mama şi ce însemna o bucată de pâine mâncată cu poftă. Crescând, am înțeles că multe lucruri ne pot fi oferite pe tavă iar asta era doar o iluzie a prezentului. Și totuși, se poate și altfel. Ploaia noastră cea de toate zilele ne spune asta. De la Bodoni la vale nu e decât o apă, un pământ şi nişte oameni care vor schimba lumea.
Te rog scuză-mă, dar sunt într-un gând cu tine. Poate alţii o duc altfel, noi nu. Atâta timp cât ne udă şi nu ne plouă, nu. Atât după ploaia de azi. Cu bine!
