Pentru Pace

Mă uit la războiul panglicilor de pe facebook şi mă rupe. Care mai decare mai deştept şi mai informat. Şi fiecare deţine adevărul suprem. Dialogurile se reduc la:

“- Faşîstule!

– Porcule!

– Romîno-faşîst!

– Bolişevicule!”…

În numele unor convingeri personale, deseori politice, ne împărțim în tabere și ne bombardăm cu cuvinte murdare. Iar de la cuvinte pînă la arme nu e foarte departe.

****

Bunelul meu de pe mamă,  Zahar Efremov, născut în 1922, a fost cu Armata Română la Odesa. Rănit şi trimis acasă.

Au venit ruşii. A ajuns cu Armata Roşie în Praga. Rănit, trimis acasă.

Nimeni nu l-a întrebat dacă vrea să lupte. Ambele armate îi spuneau că el “îşi apără patria”. Şi el o apăra.

Nu-i plăcea să povestească despre război. Rareori, cînd povestea, abia îşi ascundea lacrimile.

“Dacă nu împuşcam eu, mă împuşcau pe mine” spunea el. Atît.

Aşa erau vremurile.

****

Mă întreb dacă  milioanele de oameni morţi în acel război au murit degeaba? Chiar nu am învăţat nimic din acest război? Se pare că nu.

Mă gîndesc ce s-ar fi întimplat dacă bunelul ar fi căzut pe front?  Dacă nu erau bunelul – nu era mama. Dacă nu era mama mea – nu eram eu. Dacă nu sunt eu – nu vor fi copiii mei…

Patria, pământul, democrația, socialismul, libertatea, egalitatea sunt valori importante. Dar nu există valoare mai mare decît viața unui om. Pentru că este o valoare reală. Iar războiul înseamnă reducerea la zero a valorii vieții umane în numele unor valori abstracte.

****

Primul toast al bunelului, fie la masa de sărbătoare, fie la un pahar de vin în beci, era ”Pentru pace!”. Omul care a trecut prin iadul frontului nu avea valoare mai scumpă decît pacea.

În cinstea bunicului respect ziua de 9 Mai. Dar nu îmi înclei panglici şi nu merg la marşuri.

Mă duc seara acasă. Torn un pahar de vin sau vodkă şi închin.

Pentru pace.

      Articole recomandate