Pe Prut va curge vin în loc de apă: Parlamentul European a acceptat liberalizarea importurilor din Republica Moldova.
În cele din urmă, veştile bune cu privire la liberalizarea importurilor de vinuri moldoveneşti în spaţiul Uniunii Europene, par să se adeverească: măsura propusă de Comisia Europeană în septembrie, a fost aprobată marţi, de către Parlamentul European, reunit la Strasbourg, relatează IPN.
Documentul intitulat „Preferinţe comerciale autonome pentru Republica Moldova” – raport prezentat de către deputatul european Iuliu Winkler, a fost adoptat cu 503 voturi favorabile dintr-un total de 736.
Decizia mai are însă nevoie de aprobarea formală a Consiliului, pentru a putea fi publicată ulterior în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în toate cele 24 de limbi comunitare, urmând ca măsura să intre în vigoare efectiv, începând cu 1 ianuarie 2014, precizează sursa.
După beţele strecurate în roatele carului cu vin moldovenesc de către Rospotrebnadzor, drumurile savuroaselor licori locale s-au orientat aşadar către orizonturi mai prietenoase, unde pieţele cele mai pretenţioase ale lumii, au decis să le întâmpine cu braţele deschise.
Roxana Iorgulescu