Sunt patru ani de când un student român de la Sorbona, nu conteneşte să îndemne oamenii la seninătate, într-un mod ceva mai aparte, invitându-i cu insistenţă să privească cerul.
„Priveşte cerul” nu este însă un îndemn ca oricare altul, ci se doreşte un mesaj profund şi răscolitor, asemenea unei scântei care aprinde focul unei întregi filozofii de viaţă.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, caligrafiază pe zidurile şi pereţii clădirilor din Paris şi din Bucureşti, formula sa magică, invitând trecătorii la câteva clipe de contemplare a boltei, la o desprindere din ritmul frenetic al activităţilor cotidiene, la speranţă, zâmbet şi armonie sufletească.
În română sau în franceză, îndemnul acesta înfrăţeşte în mod misterios privitorii de pretutindeni, luând calea universului web, graţie fotografiilor postate online de turişti, sau de cei ce au îmbrăţişat deja miezul său filozofic.
Ideea tânărului, care va deveni curând tătic, e cât se poate de controversată: pentru unii, e doar un gest absurd, lipsit de o finalitate constructivă, pentru alţii este o formulă genială, numai bună de făcut bani transformand-o în brand, iar pentru cei mai romantici, este un veritabil concept Bansky, cu aromă autohtonă, românească.
Autorul nu intenţionează să-şi transforme proiectul într-o afacere: „N-o să monetizez scrisul meu de mână dat pe un perete. Nu e artă, e un mesaj care aparţine fiecăruia care îl citeşte. Ei trebuie să-l interpreteze şi să-l ducă mai departe, să participe la el cu o gândire, cu timpul, cu bunătatea şi să treacă la acţiune. Cred că aş corupe acest mesaj dacă aş începe să-l vând. El trebuie să rămână gratuit”.
Tânărul român susţine că nu scrie niciodată mesajul său pe statui sau monumente istorice, ci doar pe ziduri, pe pereţii şi ferestrele structurilor abandonate, pe panourile de protecţie ale clădirilor în construcţie sau pe alte suporturi, mai mult sau mai puţin permise, intrând uneori în conflict cu autorităţile.
Nutrind convingerea că scriind la nesfârşit „Priveşte cerul”, în calea trecătorilor, îşi pune capacităţile artistice în slujba semenilor săi, tânărul a caligrafiat îndemnul până acum, de circa 20 de mii de ori, păstrându-şi însă anonimatul şi ascunzându-şi chipul sub o mască sau un fular.
„Când o fac, o fac cu toată credinţa, cu toată pasiunea, m-am dedicat lucrului ăstuia, am crezut că pot să ajut transmiţând mesajul ăsta şi mi-am dăruit timp, m-am plimbat tot Parisul nopţi întregi făcând numai asta. Fără să mă duc la petreceri, pe frig, pe ploaie”, mărturiseşte autorul.
Dacă vă întrebaţi cât de mult succes are îndemnul său, răspunsul nu este tocmai simplu de formulat: cei mai receptivi par să fie vârstnicii şi copiii, care nu se dau înapoi de la căutare – pe boltă sau în viaţă, ei sunt cei ce pun cele mai multe întrebări şi caută neobosiţi, răspunsuri.
Ceilalţi sunt ceva mai rezervaţi, mai grabiţi sau pur şi simplu nu sunt de acord cu acest mod de exprimare a unei filozofii comprimate în două cuvinte.
Artist, rebel, excentric sau absurd, acest tânăr a reuşit totuşi să realizeze ceva bun: mesajul său ne ajută să reflectăm la cât de scump plătim goana nebună după priorităţi mai mult sau mai puţin concrete, pierzând fără să ne dăm seama, esenţialul – pacea lăuntrică, seninătatea, zâmbetul şi iubirea pentru cei ce ne sunt aproape…
Roxana Iorgulescu
