Departe de a de a fi dezlegat pe deplin misterele comportamentului uman, oamenii de ştiinţa continuă să descopere noi şi noi paradoxuri corelate anumitor trăiri interioare, care îşi pun amprenta pe felul nostru de a fi.
Dincolo de aspectele ancorate în ambient religios sau filozofic, iertarea ocupă şi ea un loc de incontestabilă importanţă în viaţa fiecăruia dintre noi, nefiind neapărat asociată uitării, ci mai degrabă constituind un fel de big-bang personal, un moment în care am luat hotărârea sa schimbăm anumite lucruri în propria existenţă.
În volumul său, intitulat sugestiv „Teoria şi clinica iertării”, psihiatrul italian Francesco Mancini, profesor în cadrul Universităţii La Sapienza din Roma, explică motivele pentru care, în mod paradoxal, cel ce iartă se simte mult mai uşurat decât persoana care a fost iertată.
A ierta nu presupune o expunere inutilă la riscurile de apropiere a unei persoane periculoase şi nici a pretinde ca cel ce a greşit să plătească într-un fel sau altul ci, dimpotrivă: a renunţa la orice gând de răzbunare, acceptând ideea că trecutul nu mai poate fi schimbat şi că a sosit timpul să se lase de o parte ceea ce a fost, pentru a se putea merge înainte şi a se dedica în întregime la ceea ce va fi.
Procesul, care ajută la instalarea unei stări de linişte şi armonie în sufletul celui ce iartă, se poate demonstra deseori, apăsător pentru cel ce-a fost iertat.
Acesta din urmă are toate şansele să se simtă chiar mai vinovat sau mai umilit decât înainte, marcat fiind de schimbarea intervenită în comportamentul celui pe care l-a nedreptăţit.
Deşi iertarea costituie, fără îndoială, calea de ieşire dintr-o stare de tensiune prelungită, care nu poate să conducă la nimic bun, în esenţă, povara injustiţiei trăite este practic transferată în totalitate pe umerii celui ce a provocat-o.
Este un dar neasteptat, cu care se va descurca dupa cum se pricepe mai bine, fie transformându-l într-o lecţie din care are ceva de învăţat, fie acumulând ceva frustrări în plus, la meniul variat pe care oricum experienţele de viaţă i-l oferă.
Roxana Iorgulescu
