Paradisul din Seychelles – insula privată Fregate

Exclusivismul este unul dintre punctele forte ale turismului premium internațional. Departe de ochii lumii, dar în mijlocul unui paradis natural, o vacanță în insula Fregate echivalează cu o experiență unică în viață. Dar îndeajuns cu laudele, convingeți-vă singuri.

Fregate este o insulă privată care face parte din arhipelagul republicii Seychelles, o țară divizată între 115 astfel de întinderi de pământ răsărite din apa Oceanului Indian, în apropierea Africii. Pornind de la cadrul natural în care se găsește insula și terminând cu beneficiile pe care le oferă dezvoltatorul, destinația e unul dintre cele mai apreciate locuri de turism privat din lume.

La 20 de minute de zbor cu elicopterul de capitala Seychelles, Victoria, Fregate abundă în vegetație și faună exotică. Se găsește delimitată de șapte dintre cele mai frumoase plaje din zonă, fiecare amenajată sau dimpotrivă, păstrată în forma ei naturală, pentru un anumit tip de relaxare. De altfel, Anse Victorin, o întindere de nisip fin, păzită de palmieri și stânci de granit, a adunat aprecierea mai multor publicații de prestigiu ca plaja numărul 1 din întreaga lume. Anse Bambous este apropiată de una dintre vile și de piscinele resortului, în timp ce Anse Macquereau reprezintă locul locul izolat al insulei, singura dintre cele șapte care vine cu un semn „Rugăm nu deranjați“.

Insula Fregate a fost denumită de exploratorul francez Lazare Picault după numărul mare de păsări cu același nume pe care le găsea acolo în timpul expediției sale din Oceanul Indian. Nu era nici primul om care atingea peticul de pământ și nici ultimul, lăsând în urma sa numeroși coloniști europeni avizi după comorile naturale ale zonei. Resortul ajuns celebru astăzi există din 1995. A fost gândit și creat ca unul dintre cele mai exclusiviste spații de acest gen din lume, o îmbinare între confort și turism ecologic de cel mai înalt nivel. Se află pe lista destinațiilor preferate în special de vedete pentru că e unul dintre locurile capabile să garanteze intimitatea și confidențialitatea invitaților. Un număr de 16 vile stau la dispoziția oaspeților dispuși să plătească o sumă deloc de neglijat pentru cazarea în paradisul din Seychelles. Prețurile încep de la 2.700 de euro / noapte pentru două persoane timp de trei nopți și ajung la 4.250 de euro în timpul perioadei 17 decembrie – 6 ianuarie pentru un sejur de minimum șapte zile într-o vilă dotată cu spa.

Desigur și atracțiile sunt pe măsură. Bucătăria tradițională folosește exclusiv preparate locale, fructele și legumele fiind adunate chiar din grădinile de pe insulă. Mango, papaya, guava sau nucile de cocos sunt îngrijite de echipe de pomicultori care se ocupă și de sera proprie a resortului. Un bucătar stă permanent la dispoziția invitaților, ținând o evidență strictă a plăcerilor culinare ale fiecăruia. Prânzul, cina sau micul dejun se iau în locuri special amenajate, în apropierea celor mai frumoase peisaje de pe Fregate Island.

Scuba diving, navigație sau pescuit, plimbări prin vegetația Muntelui Signale, tenis, fitness sau cursuri de yoga stau la dispoziția turiștilor ca modalități de ocupare a timpului liber. The Rock este locul perfect de relaxare, un petic paradiziac format dintr-o cascadă naturală și bazine cu apă dulce în care specialiștii insulei au amenajat un spa care folosește exclusiv produse organice.






      Articole recomandate