Acesta este un guest post scris pe blogul luchianiuc.com de către Ludmila Dubina , studentă, încă, la ASEM,
Plină de emoţii şi cu avânt – aşa am primit vestea că sunt acceptată ca bursieră a statului austriac în cadrul unei universităţi de prestigiu din Austria, Karl-Franzens-Universität Graz.
Am depus dosarul în calitate de studentă a Academiei de Studii Economice pentru că îmi fac studiile aici din 2011. Anunţ administraţia ASEM-ului încă din mai, anul trecut, că urmează să le reprezint instituţia pentru un semestru în Austria. Bucurie şi mândrie pentru studenţii lui, asta am văzut în ochii decanului facultăţii REI. Cel puţin aşa credeam…
În septembrie, înainte să plec, mă gândeam să fac ambele facultăţi paralel şi să fac naveta în timpul testărilor şi examenelor. Mi s-a spus că nu e legal şi mi-au interzis. Mi-au luat bursa pentru care muncisem un an de zile şi au zis că dacă am de gând să fac 2 facultăţi – mă exmatriculează. Cu lacrimi în ochi, am mers să îmi iau concediu academic şi acolo… surpriză: concediile se dau pentru o durată de 1 an de zile sau mai mult, nicidecum jumătate de an.
Ca să mă calmeze, decanul mi-a promis că dacă mă întorc, o să fie posibil să îmi continui studiile în următorul semestru, ba chiar mai mult, studiile pe care le voi face vor fi echivalate (aici fac Relaţii Economice Internaţionale, în Austria am făcut Economie).
Mi-am început semestrul în Graz foarte tensionată pentru că austriecii sunt foarte buni şi puternici şi simţeam că rămân în urmă. Dar iată că după jumătate de an, am ajuns să fiu cea mai bună la unele cursuri! Săptămâna trecută am dat 3 examene iar altele două urmează să le dau în martie. Mă gândeam că în sfârşit lucrurile merg bine!
Am revenit acasă, cu gândul că îmi voi continua studiile mai departe.
Azi dimineaţa vin în ASEM să le spun că am revenit, iar ei îmi zic: ”Trebuie să achiţi contractul anual pentru perioada 2012-2013, apoi să dai 7 restanţe. E unica posibilitate de a fi promovată în următorul semestru! De echivalare nici nu merge vorba.”
***
Azi mi-am făcut mama să plângă şi să creadă că nu valorez nimic. I-am zis că următoarea destinaţie va fi centrul comun de vize şi că la cei 20 de ani, vreau să plec cât mai departe!
Risc să mă repet, dar o voi spune de fiecare data când voi avea ocazia: în Moldova, omenia e un cuvânt străin. Absolut străin!
