Imprudența unui salvamar a adus moartea unei tinere de 34 de ani, care s-a înecat în apele rîului Nistru, scrie adevarul.ro
Potrivit sursei, în noaptea de 23 iunie, o tânără s-a înecat în Nistru, după ce chefuise pe malul râului şi ceruse unui salvamar să o plimbe cu luntrea pe apă.
Despre întâmplarea de la Vadul lui Vodă a anunţat ieri edilul localităţii Iurie Onofreiciuc. „Salvamarul, fiind la serviciu, a consumat alcool şi şi-a luat câteva domniţe să se plimbe cu luntrea“, a declarat Onofreiciuc, cerând implicarea autorităţilor municipale.
Responsabilii s-au deplasat la faţa locului, iar Poliţia a pornit o anchetă. În timp ce salvatorii caută cadavrul victimei, matrozul Alexandru, care s-ar face vinovat de incident, neagă că ar fi fost beat. Tânărul de 29 de ani a mărturisit că cele două fete, venite de la discotecă, l-au rugat să le plimbe cu barca.
„Era întuneric, am auzit un strigăt şi o căzătură în apă. Toţi am sărit s-o căutăm, dar n-am găsit-o. Avea vreo 34 de ani“, spune Alexandru, care, după nici două luni de când a fost angajat a şi fost suspendat. Deşi este un prim caz de acest fel, primarul de la Vadul lui Vodă spune că problema salvamarilor băuţi există demult.
„Ei beau chiar în apropierea plajei, încalcă regulile, dar continuă să activeze. Trebuie neapărat verificaţi şi eliberaţi, dacă nu respectă regulile“, a explicat edilul. Potrivit lui, administraţia locală nu poate face nimic întrucât salvamarii ţin de Asociaţia Spaţii Verzi a Capitalei.
